În perioada 18-22 septembrie va fi organizată în Sibiu o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase. Operatorul de salubritate SC SOMA SRL va colecta aceste deșeuri gratuit din cele 10 puncte de colectare a deșeurilor amenajate în cartierele orașului, unde vor fi amplasate containere de 10-30 metri cubi.
Deșeurile periculoase care fac obiectul campaniei sunt materialele, substanțele sau produsele care sunt corozive, periculoase pentru mediu, infecțioase, mutagene, teratogene, toxice, nocive, iritante, inflamabile, oxidante sau cu potențial exploziv.
Conform listei europene a deșeurilor, următoarele sunt clasificate ca deșeuri periculoase:
solvenți, acizi, alcali, substanțe fotochimice, pesticide,
tuburi fluorescente și alte deșeuri care conțin mercur,
echipamente scoase din funcțiune care conțin clorofluorocarburi (ex: frigidere, aparate de aer condiționat, etc),
uleiuri și grăsimi altele decât cele comestibile
vopseluri, cerneluri, adezivi și rășini care conțin substanțe periculoase
detergenți care conțin substanțe periculoase
medicamente citotoxice și citostatice
baterii și acumulatori
echipamente electrice și electronice care conțin componente periculoase
lemn care conține substanțe periculoase
Câteva exemple de astfel de deșeuri care se găsesc în gospodării: baterii, acumulatori, substanțe de curățare, medicamente expirate, pesticide și insecticide, substanțe pentru conservarea lemnului, stingătoare de incendiu, lacuri și vopsele, ceară, cerneluri, toner, cleiuri, adezivi, combustibili, uleiuri, lubrifianți și lichid de frână, doze de spray, agenți de răcire, recipiente sub presiune, deșeuri cu conținut de mercur, etc.
Modul de desfășurare a campaniei pentru colectarea deșeurilor periculoase. Pentru colectarea acestor deșeuri locuitorii de la blocuri, cât și cei de la case vor transporta și depozita deșeurile în următoarele spații amenajate, doar în zilele indicate, operatorul SC Soma SRL urmând să le colecteze în respectivele zile, între orele 9 și 17:
Cartier / Zonă Locație / Adresă Ziua colectării
Hipodrom Str. Gorăslău, bl. 2 – bl. 4 Luni, 18 septembrie
Ștefan cel Mare / V. Aaron Str. Ghe. Țițeica – Str. Măgura (în spatele complexului de pe strada Ștefan cel Mare) Luni, 18 septembrie
Lazaret / Gușterița Str. Calea Gușteriței – Str. Podului (sub viaduct) Marți, 19 septembrie
Centru / Gară Str. Regele Ferdinand – în spatele Autogării Transmixt Marți, 19 septembrie
Terezian Str. Târgul Cailor Miercuri, 20 septembrie
Țiglari Str. Țiglarilor (la complex) Miercuri, 20 septembrie
Turnișor Aleea Iasomiei (la Biserică) Joi, 21 septembrie
Ștrand Str. Sălajului (la Dispensar) Joi , 21 septembrie
Valea Aurie Str. Sibiel (la Școala nr.25) Vineri, 22 septembrie
Hipodrom Str. Arieșului (în spatele complexului Cireșica) Vineri, 22 septembrie