Angajații stației PETROM de pe Șoseaua Alba Iulia, de vizavi de Lidl, s-au ales cu o pagubă de 180 de lei după ce șoferul din imaginile de mai jos a plecat din pompă fără să achite combustibilul.
UPDATE – Paguba a fost recuperată
Tânărul care a plecat din pompă fără să achite carburantul, s-a întors vineri seară și a achitat suma de bani datorată. Este vorba de un medic din Sibiu care pur și simplu a uitat să achite combustibilul, după ce a avut o zi grea la spitalul unde lucrează. Acesta și-a cerut scuze pentru neplăcerile provocate și le-a spus celor din benzinărie că nu a fost ceva intenționat sau premeditat.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Imaginile au fost filmate în 21 septembrie în jurul orei 20.35. Pe acestea se observă cum tânărul coboară din mașină și în timp ce vorbește la telefon, alimentează Mercedes-ul cu numărul CJ – 30 ANV, cu carburant. După ce termină, pune pompa la loc și se urcă liniștit în mașină și după câteva secunde pleacă fără să achite contravaloarea carburantului.
Angajații stației au sunat la 112 când au observat că mașina a plecat din pompă, dar deocamdată nu a fost identificat cel care ori a uitat intenționat să achite, ori pur și simplu a uitat că trebuie să mai și plătească.
Urmăriți imaginile de mai sus.
Senzational…stire bomba
Pai daca se stie nr, e simplu de gasit…daca vrea politia !