se scumpesc gazele de la 1 octombrie. s-a anunțat oficial

Românii vor plăti mai mulți bani pe gazele naturale de la 1 octombrie, conform unui anunț făcut de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Prețul gazelor pentru consumatorii casnici va crește, în medie, cu 6% în al patrulea trimestru al anului, a declarat, marți, Emil Calotă, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), anunță Agerpres. „În acest moment, Comitetul de reglementare de la care am plecat pentru a fi aici ia în calcul elementele apărute în piața de gaze naturale și impactul pe care costurile cu care operatorii de distribuție și furnizare au venit către noi”, a spus Calotă, prezent la Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților. „Propunerile pe care le avem în acest moment în mapă, și pe care colegii mei din Comitetul de reglementare probabil le-au discutat, arată că, pentru trimestrul IV, pentru consumatorii din categoria B1, cei casnici, creșterea medie va fi în jur de 6%”, a subliniat Emil Calotă. În România, începând cu data de 1 aprilie 2017, prețul de achiziție al gazelor de producție internă a fost liberalizat. Acesta reprezintă doar un element din prețul final plătit de consumatorii casnici, alături de tarifele de transport, distribuție, furnizare și înmagazinare care compun factura consumatorului final.

se scumpesc gazele de la 1 octombrie. s-a anunțat oficial

Ultima oră

Comentariul meu

Publică