un român a fost rănit în atacul din las vegas. a fost operat și este în continuare intubat

Un tânăr român de 24 de ani se află printre răniții atacului din Las Vegas. A fost operat, dar starea lui rămâne în continuare una gravă, fiind încă intubat.

Mama românului rănit în atacul din Las Vegas spune marţi, într-o postare pe Facebook, că fiul său a trecut prin momente critice după operaţie şi că va mai dura până va putea respira singur. Femeia scrie că fiul său a trecut prin câteva momente dificile după operaţie, dar le-a depăşit.

un român a fost rănit în atacul din las vegas. a fost operat și este în continuare intubat

„Încercarea de a-l deconecta de la aparatele care îl ajută să respire nu a fost tocmai promiţătoare şi va trebui să rămână conectat până mâine”, spune mama tânărului.
Ea mai povesteşte că fiul său a început să plângă şi a putut forma o inimă cu mâinile atunci când i-a arătat postările.

„Sprijinul şi rugăciunile voastre înseamnă enorm pentur mine şi pentru el. Vă mulţumesc foarte mult”, încheie femeia.
Mama tânărului în vârstă de aproape 24 de ani, rănit în atac, a postat de luni un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care îi ruga pe oameni să se roage pentru fiul său, Luca.
„Nu postez lucruri personale pe Facebook, dar chiar am nevoie de ajutor. Vă rog să vă rugaţi pentru fiul meu care a fost împuşcat în timpul atacului din Las Vegas. Chiar în aceste momente se află într-o stare critică în sala de operaţii şi ar aprecia toate rugăciunile voastre”, era mesajul femeii, însoţit de o fotografie cu fiul său pe patul de spital, intubat.

Tatăl tânărului a explicat ulterior că un glonţ i-a intrat acestuia în plămânul stâng, dar a coborât şi i-a afectat apoi şi plămânul drept.
Potrivit informaţiilor de pe pagina sa de Facebook, mama tânărului lucrează în acelaşi hotel în care a fost cazat şi autorul atacului, Stephen Paddock, în vârstă de 64 de ani.
Ulterior, MAE a confirmat că printre persoanele rănite în urma atacului armat din Las Vegas a fost identificat şi un român, care a fost transportat şi internat la un spital din regiune. Potrivit MAE, Consulatul General al României la Los Angeles este în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară.

„Potrivit informaţiilor obţinute până la acest moment, printre persoanele rănite în urma atacului a fost identificată o persoană de cetăţenie română. Aceasta a fost transportată şi internată la un spital din regiune pentru îngrijiri medicale de specialitate. Consulul onorific al României la Las Vegas îl va vizita pe cetăţeanul român de îndată ce starea de sănătate a acestuia va permite acest lucru. Consulatul General al României la Los Angeles este în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară”, precizează MAE, care „reiterează condamnarea tuturor actelor de acest tip şi respinge cu tărie violenţele, indiferent de raţiune şi formă de manifestare”.
Un nou bilanţ al victimelor atacului armat din Las Vegas indică 59 de morţi şi 527 de răniţi, conform anununţului Poliţiei, care a găsit încă 18 arme la locuinţa atacatorului.

Sursa www.news.ro

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică