Sâmbătă, dimineața devreme, în jurul orei 01,35, în municipiul Mediaș, un localnic în vârstă de 18 ani a condus autoturismul pe strada Bucegi, unde, pe fondul conducerii sub influența alcoolului și al vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, iar la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele conducătorului auto, deținător al permisului de conducere de aproximativ 6 luni, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
VEZI AICI ȘI IMAGINI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI