Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă în acest final de săptămână o serie de 15 evenimente dedicate atât copiilor, cât și adolescenților. Evenimentele sunt prezentate în cadrul celei de-a III-a ediții a Festivalului Tânăr de la Sibiu.
Cea de-a III-a ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu face o cronică provocatoare asupra lumii din jurul nostru și își propune un program captivant dedicat atât copiilor, cât și adolescenților, reunind, totodată, întreaga familie pentru o experiență dătătoare de energie. De la spectacole de animație pentru copii cu vârsta de doar un an, la magia păpușilor și marionetelor pentru școlari, dar și spectacole eclectice pentru adolescenți, festivalul conectează spectatorii la noutățile din zona artelor performative și aduce în discuție problemele cu care se confruntă noile generații de părinți și educatori.
Finalul aceste săptămâni debutează cu un concert în premieră în România. „Badada” este un concept unic ce îi aduce în scenă pe Hervé Bouvet-Maréchal, Karine Morano și Julien Baffert într-un spectacol energizant și plin de umor ce îmbină elemente de circ cu muzica rock, electro, hip-hop și swing. Spectacolul celor de Babouille Bonbon Trio va fi prezentat vineri, 13 octombrie, de la orele 11:00 (sold-out) și 18:00 în sala de la parterul Teatrului „Gong” din Sibiu. Evenimentul are o durată de 1h15min și este recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani.
„Unteatru” revine la Sibiu în acest weekend cu un spectacol – emblemă. „La Țigănci” este textul care vorbește cel mai clar și în același timp cel mai ascuns despre vis. Adaptarea regizorilor Andreea și Andrei Grosu îi aduce pe scenă pe actorii Richard Bovnoczki, Liviu Pintileasa, Mihaela Trofimov, Florentina Țilea, Florina Gleznea, Cristina Casian și Bogdan Cotleț într-un spectacol ce își propune să decripteze lume neînțeleasă printr-un fantastic emoționant. Spectacolul va fi prezentat vineri, 13 octombrie, de la orele 12:00 și 19:00 (sold-out), în sala de la etaj a Teatrului „Gong” din Sibiu. Evenimentul are o durată de 1h20min și nu este recomandat celor sub 12 ani.
Prin spectacolul „The Kingdom of Shadows” (ro. Tărâmul Umbrelor), artiștii de la Shadow Theatre Verba spun povestea unei lumi a desenelor animate. Prin flexibilitatea trupurilor lor, aceștia vor transpune pe un ecran uriaș umbrele celor mai îndrăgite personaje de desene animate. Chiar dacă spectacolul este destinat copiilor, adulții vor fi cu siguranță și ei impresionați de acest spectacol. Eroi și eroine din filme și desene animate ca Aladdin, Frozen, Alice în Țara Minunilor, Hercule, Polar Expres, Cenușăreasa și Madagascar prind viață prin intermediul muzicii, acrobațiilor și talentului actoricesc al celor de la Verba, care promit să impresioneze și printr-un spectacol de lumini neon executat la cel mai înalt nivel de excelență. Spectacolul va fi prezentat sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 11:00 și are o durată de 40 de minute. Acest eveniment nu este recomandat celor cu vârsta sub 4 ani.
„Tărâmul din Globul Fermecat” este o adaptare după „Crăiasa Zăpezii” de H. C. Andersen. Cei mici sunt invitați într-o aventură plină de magie, pe tărâmul unde florile și animăluțele vorbesc, alături de Gerda în căutarea lui Kay. Producția Teatrului „Apollo111” se remarcă printr-o estetică revigorantă, ce reconstituie un univers vibrant și poetic. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Ioana Mărcoiu, Vlad Bîrzanu, Ana Maria Moldovan, Ghighi Eftimie și Nicoleta Lefter. „Tărâmul din Globul Fermecat” va fi prezentat sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 18:00. Acest spectacol este recomandat copiilor cu vârsta peste 4 ani și are o durată de aproximativ 50 de minute.
Pavel Vangeli (Cehia), unul dintre cei mai buni maeștri păpușari din Europa aduce în exclusivitate pentru Sibiu spectacolul „Singing Swinging Marionettes (ro. Marionetele dansatoare)”. Show-ul cu marionete al artistului ceh este unul muzical și se constituie dintr-o serie de scenete scurte, pline de umor, cu momente de jonglerie și pantomimă. Evenimentul va avea loc duminică, 15 octombrie, de la ora 11:00. Acest spectacol este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani și are o durată de aproximativ 45 de minute.
Aflată pentru prima dată în România, compania berlineză Ballhaus Naunynstraße aduce la Sibiu un spectacol ce reunește în distribuție atât actori de cetățenie germană, cât și imigranți.
„Schizo!” pune la încercare felul în care societatea tratează tinerii care suferă de afecțiuni psihice, aruncând o privire critică asupra presiunii din ce în ce mai puternice de a ne conforma și reiterând veșnica întrebare: cine sau ce este de fapt normal? Împreună cu regizoarea Salome Dastmalchi, tinerii actori au depus un efort artistic colectiv, scenariul prinzând contur după trei luni de repetiții, improvizații și exerciții de scriere creativă. Spectacolul va fi prezentat în premieră națională, duminică, 15 octombrie, ora 18:00, la sala de la parter a Teatrului „Gong” din Sibiu. Evenimentul are o durată de 1h10min și nu este recomandat celor cu vârsta sub 14 ani.
Finalul acestei săptămâni îi va aduce pe scena Teatrului „Gong” din Sibiu pe participanții de la atelierele de circ organizate de luxemburghezii de la „Alandala Circus Project”. Aceștia vor prezenta sub forma unui mini-spectacol elemente de acrobație, jonglerie și animație ca rezultat al celor 7 sesiuni de workshop-uri organizate în timpul Festivalului Tânăr de la Sibiu. Evenimentul va avea loc duminică, 15 octombrie, de la ora 16:00. Intrarea la acest eveniment este gratuită.
De asemenea, cei mici vor descoperi atelierele „Mini Zucchini” și vor discuta despre mâncare. La atelierele organizate în cadrul Festivalului Tânăr de la Sibiu cei mici vor învăța cum să combine ingredientele pentru cele mai gustoase și vitaminizate smoothieuri folosind mere, pere, banane, morcovi, ananas, kiwi, miere, fulgi de ovăz, nucă de cocos, mentă, fulgi de migdale, semințe de chia, lapte de migdale, apă, suc de fructe și ceai. Atelierele sunt adresat copiilor cu vârsta între 6 și 13 ani sâmbătă, 14 ocotmbrie și duminică, 15 octombrie, de la orele 10:00 și 12:00, în fiecare zi.
Timp de nouă zile artiști din Belgia, Bolivia, Cehia, China, Franța, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Portugalia, România și Ucraina prezintă la Sibiu un program eclectic dedicat artelor spectacolului pentru copii și adolescenți. Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER și Consiliul Județean Sibiu.
Biletele pentru ediția din acest an a festivalului au fost puse în vânzare atât la sediul teatrului (miercuri – vineri de la 11:00 la 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica de la 10:00 la 14:00) și în Librăriile Humanitas, cât și online prin eventim.ro. Prețul unui bilet variază între 7 și 14 lei, în funcție de spectacol și locul în sală. Pentru biletele achiziționate în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.
**
vineri, 13 octombrie, ora 11:00
Sala Parter, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani
BADADA
BaBouille BonBon
Franța
CREDITE ARTISTICE: Hervé Bouvet-Maréchal, Karine Morano, Julien Baffert;
durata: 1h 15 min.
preţ bilete: 7 lei (tarif unic)
vineri, 13 octombrie, ora 12:00
Sala Etaj, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 12 ani
LA ȚIGĂNCI
după Mircea Eliade
Unteatru
România
REGIA ȘI ADAPTAREA: Andrei și Andreea Grosu; SCENOGRAFIA: Vladimir Turturica; DISTRIBUŢIA: Richard Bovnoczki, Liviu Pintileasa, Mihaela Trofimov, Corina Moise / Florentina Țilea, Florina Gleznea, Cristina Casian, Bogdan Cotleț;
durata: 1h 20 min.
preţ bilete: 7 lei (tarif unic)
vineri, 13 octombrie, ora 18:00
Sala Parter, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani
BADADA
BaBouille BonBon
Franța
CREDITE ARTISTICE: Hervé Bouvet-Maréchal, Karine Morano, Julien Baffert;
durata: 1h 15 min.
preţ bilete: 14 lei (tarif unic)
vineri, 13 octombrie, ora 18:00
Sala Studio, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 – 12 ani
ATELIER DE CIRC
Alandala Circus Project România/Franța
COORDONATORI: Ramona Cismaru și Nicolas Peyroux
durata: 2h
preţ bilete: 42 lei / pachet 7 ateliere
vineri, 13 octombrie, ora 19:00
Sala Etaj, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 12 ani
LA ȚIGĂNCI
după Mircea Eliade
Unteatru
România
REGIA ȘI ADAPTAREA: Andrei și Andreea Grosu; SCENOGRAFIA: Vladimir Turturica; DISTRIBUŢIA: Richard Bovnoczki, Liviu Pintileasa, Mihaela Trofimov, Corina Moise / Florentina Țilea, Florina Gleznea, Cristina Casian, Bogdan Cotleț;
durata: 1h 20 min.
preţ bilete: 14 lei (tarif unic)
sâmbătă, 14 octombrie, orele 10:00 și 12:00
Salut Bistro
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 – 10 ani
ATELIER DE GĂTIT PENTRU COPII
Mini Zucchini
România
durata: 30 min.
preţ bilete: 14 lei (tarif unic)
sâmbătă, 14 octombrie, ora 11:00
Sala Parter, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani
REGATUL POVEŞTILOR
Shadow Theatre Verba
Ucraina
CREDITE ARTISTICE: Ruslan Bokach, Liudmyla Kyselytsia, Maxym Ivanin, Anna Stolitsa, Dzola Yevhenii, Olena Sharaia, Yuliia Dubina, Vladyslav Lukash, Anastasiia Durneva, Ihor Savchenko;
durata: 40 min.
preţ bilete: 14 lei (tarif unic)
sâmbătă, 14 octombrie, ora 18:00
Sala Studio, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 – 12 ani
ATELIER DE CIRC
Alandala Circus Project România/Franța
COORDONATORI: Ramona Cismaru și Nicolas Peyroux
durata: 2h
preţ bilete: 42 lei / pachet 7 ateliere
sâmbătă, 14 octombrie, ora 18:00
Sala Etaj, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 4 ani
TĂRÂMUL DIN GLOBUL FERMECAT
text original inspirat după „Crăiasa Zăpezii” de H. C. Andersen
Apollo111
România
REGIA ȘI DRAMATIZAREA: Iris Spiridon; SCENOGRAFIA: Iuliana Vîlsan; MULTIMEDIA: Kotki Visuals; MUZICA ORIGINALĂ: Ghighi Eftimie; în DISTRIBUȚIE: Ioana Mărcoiu, Vlad Bîrzanu, Ana Maria Moldovan, Ghighi Eftimie, Nicoleta Lefter;
durata: 50 min.
preţ bilete: 14 lei (tarif unic)
duminică, 15 octombrie, orele 10:00 și 12:00
Salut Bistro
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 – 10 ani
ATELIER DE GĂTIT PENTRU COPII
Mini Zucchini
România
durata: 30 min.
preţ bilete: 14 lei (tarif unic)
duminică, 15 octombrie, ora 11:00
Sala Etaj, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani
MARIONETELE DANSATOARE
de Pavel Vangeli
Republica Cehă
durata: 45 min.
preţ bilete: 14 lei (tarif unic)
duminică, 15 octombrie, ora 16:00
Sala Etaj, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
ATELIER DE CIRC / proiect final
Alandala Circus Project România/Franța
COORDONATORI: Ramona Cismaru și Nicolas Peyroux
durata: 20 min
intrare liberă
duminică, 15 octombrie, ora 18:00
Sala Parter, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 10 ani
SCHIZO!
Ballhaus Naunynstraße
Germania
AUTOR: Salome Dastmalchi; CREDITE ARTISTICE: Musa Aslambekov, Fanny Dehnkamp, Elena Iris Fichtner, Ceyda Keskin, Karin Teuber, Serena Gregorio, Manuel Hoffmann, Salwa Houmsi, Takako Suzuki, Hannah Valentin; DRAMATIZARE: Eva Schuderer; SCENOGRAFIA & COSTUME: Susanne Hiller; MANAGER PRODUCȚIE: Sylvia Erse Keller;
durata: 1h 10 min.
preţ bilete: 14 lei (tarif unic)