Finanțare aprobată pentru ”Drumul de sub munte” de la Brașov la limita cu Sibiu. Costă 146 milioane lei

”Drumul de sub munte” este primul din județul Brașov care va beneficia de investiții din fonduri europene. Drumul se dorește o alternativă pentru traficul pe DN1 între Brașov și Transfăgărășan, la limita cu județul Sibiu. Drumul va fi gata până în anul 2021.

Joi la sediul Consiliului Județean Brașov a fost semnat cel de-al doilea proiect din Regiunea Centru destinat reabilitării drumurilor județene, din perioada de programare 2014-2020. Este vorba de drumul care pornește din DN1 în comuna Șinca și continuă până dincolo de orașul Victoria, la limita cu județul Sibiu. Cunoscut sub denumirea de ”Drumul de sub munte” este vorba, de fapt, de patru drumuri județene, care fac legătura între 13 localități, arteră care poate deveni o alternativă pentru aglomeratul drum național. Valoarea totală a proiectului depus spre finanțare în cadrul POR 2014-2020 este de 146.864.245,94 lei, din care 141.522.749,92 lei este suma eligibilă spre finanțare din fonduri europene și bugetul de stat, diferența fiind contribuția beneficiarului. Contractul de finanțare pentru proiectul brașovean de reabilitare a peste 49 kilometri de drumuri județene, a fost semnat de către Președintele CJ Brașov, domnul Adrian Ioan Veștea și domnul Dan Popa, Director Direcția OI POR din cadrul ADR Centru.
În vederea îmbunătățirii mobilității rutiere interregionale, UAT (Unitatea Administrativ Teritorială) Județul Brașov, prin Consiliul Județean, în parteneriat cu UAT reprezentând comunele Lisa, Ucea, Drăguș, Sâmbăta de Sus, Șinca, Recea, Hârseni, Viștea și Orașul Victoria, au propus, pe Lista proiectelor prioritare din Regiunea Centru, cu finanțare prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – care vizează îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, respectiv Prioritatea de investiţii 6.1 – ”Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare și terţiare la infrastructura TEN-T”, modernizarea acestor sectoare de drum. Documentaţia tehnico-economică, devizul general și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Modernizare drum interjudețean DJ 104A, DJ 105C și DJ 105P – format din DJ 104A, km 0+000 – 45+000, DJ 105C km 6+300 – 3+800, DJ 105P 0+000 – 3+800” indică faptul că suma obținută din fonduri europene este de aproape 123 milioane de lei, respectiv peste 26,5 milioane euro, așa cum a anunțat MDRAPFE săptămâna trecută. Durata derulării întregii investiții este estimată la ceva mai mult de șase ani, până în 30.09.2021, ținând cont că primele activități în acest proiect au început în vara anului 2015.Finanțare aprobată pentru ”Drumul de sub munte” de la Brașov la limita cu Sibiu. Costă 146 milioane lei
Cererea de finanțare pentru proiectul „Modernizare drum interjudeţean DJ 104A, DJ 105C, DJ 105P – format din DJ104 A, km 0+000-45+000, DJ105 C, km 6+300-3+800, DJ 105P, km 0+000-3+800”, scrisă și depusă la ADR Centru de către echipa de specialiști ai Consiliului Județean Brașov, a fost admisă, după verificarea conformității administrative și a eligibilității, fiind evaluată inclusiv din punct de vedere tehnic și financiar, dar și procedural în timpul etapei de precontractare. Astfel, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, județul Brașov urmează să acceseze fonduri europene cu care va fi modernizat un drum interjudețean ce facilitează legătura între Brașov și Sibiu. Având o lungime totală de 49,04 km, această arteră, formată din trei porțiuni de drumuri județene (DJ 104A, DJ 105C, DJ 105P), străbate localitățile Șinca-Veche, Șercăița, Bucium, Mărgineni, Sebeș, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Viștea de Sus, Victoria, Ucea de Sus și va reprezenta o poartă de acces mai simplă către Stațiunea Climaterică Sâmbăta și către întreaga porțiune a munților Făgăraș de pe suprafața județului Brașov. Proiectul are ca obiectiv principal creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane și presupune și construcția de trotuare și amplasarea de stații de transport public în localitățile traversate de drumul modernizat.

Finanțare aprobată pentru ”Drumul de sub munte” de la Brașov la limita cu Sibiu. Costă 146 milioane lei

”Odată cu dezvoltarea infrastructurii, considerăm că în zonă vor fi atraşi investitori, dar şi mult mai mulţi turişti, având în vederea frumuseţile locului. Am pregătit şi o cerere finanţare pentru modernizarea drumului judeţean care face legătura între Braşov şi Covasna. Valoarea acestui proiect este de aproximativ 34 de milioane de euro. Conducerea Consiliului Județean Brașov este hotărâtă să finalizeze proiectele de investiții în infrastructură, așa cum sunt drumurile pe care le-am menționat și Aeroportul Brașov-Ghimbav. Dovedim astfel că munca foarte serioasă duce la primirea finanțărilor europene”, a spus domnul Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, după momentul semnării noului contract de finanțare.

„Dăm astăzi startul unui proiect foarte important, ce va deschide noi perspective și va crea noi oportunități pentru numeroși locuitori din comunitățile aflate în această zonă mai puțin tranzitată a județului Brașov. Fie că e vorba de dezvoltarea turismului și a activităților economice, în general, sau doar de economiile făcute cu transportul, sunt sigur că efectele benefice ale acestei investiții se vor face resimțite rapid pentru locuitorii de aici și nu doar pentru ei. Parteneriatul Consiliului Județean cu administrațiile locale a demonstrat încă o dată că împreună se pot face lucruri importante și se atrag fonduri europene pentru investiții majore în infrastructura județului Brașov, în perioada de programare 2014-2020” a spus, despre acest proiect, domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Ultima oră

Comentariul meu