În județul Sibiu, supravegherea gripei, infecțiilor respiratorii acute și pneumoniilor se desfășoară atât în sistem de rutină (unde sunt implicate toate unitățile sanitare din județ), precum și în sistem sentinelă (unde sunt implicate 15 județe din țară, inclusiv Sibiu, prin 8 medici de familie).
Ca în fiecare an, Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu a solicitat tuturor furnizorilor de servicii medicale din sistemul public și privat să raporteze săptămânal date privind numărul de îmbolnăviri, iar prin medicii sentinelă și alți indicatori ai activității gripale (numărul consultațiilor, numărul vizitelor la domiciliu, numărul concediilor medicale de scurtă durată, sub 10 zile). De asemenea, toate decesele la cazurile posibile sau confirmate de gripă, vor fi raportate telefonic imediat, precum și focarele de gripă din colectivitate.
Astfel, în săptămâna 40 (02.10.2017 – 08.10.2017), prima săptămână de supraveghere pentru sezonul 2017-2018, au fost înregistrate 2604 cazuri de infecții respiratorii acute (IRA ), mai multe cu 67.89% faţă de aceeași săptămână a sezonului trecut, când au fost raportate 1551 de cazuri.
Analiza stratificată pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 48%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani.
Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere este de 350 cazuri. Cele mai multe cazuri (85) au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani.
Ponderea internărilor cu pneumonii din totalul cazurilor a fost în săptămâna 40 de 18.28%, predominând internările la grupa de vârstă 0-1 an.
Ponderea scăzută a internărilor cu infecţii acute respiratorii și lipsa internărilor pentru gripă, indică faptul că formele de boală au fost uşoare.
Au fost raportate 8 cazuri de „gripă” , față de săptămâna 40 a anului trecut, când nu a fost raportat nici un caz, incidenţa fiind de 1.72%000 . Actuala săptămână este caracterizată ca lipsă activitate gripală.
În județul nostru au fost catagrafiate pentru vaccinarea antigripală 24.340 de persoane.