CSU SIBIU a reușit să obțină sâmbătă seară una dintre cele mai frumoase victorii din istoria confruntărilor în derbiul Ardealului cu U Cluj Napoca. Echipa lui Dan Fleșeriu s-a impus cu 84-83 (21 – 17 17 – 21 19 – 21 27 – 24), la capătul unui meci în care Laser a fost magistral și a marcat 30 de puncte.
Cu patru jucători absenți din lot, Dan Fleșeriu și-a pregătit bine tactica pentru derbiul cu campioana U Cluj. Tehnicianul sibian a fost un adevărat dirijor și și-a arătat clasa prin ’’partitura’’ pe care și-a pus jucătorii să ’’danseze’’.
Conștient că numai un joc agresiv îi poate aduce avantaje și îi poate apropia pe ai săi de o victorie, Fleșeriu a jucat îndrăzneț și i-a ieșit bine de tot.
Sibiul nu a fost cu nimic mai prejos față de echipa clujeană, cea care teoretic are un lot sensibil mai bun față de CSU. Clujenii au venit probabil relaxați în Sala Transilvania, după ce au văzut că Fleșeriu are patru jucători indisponibili, iar acest lucru i-a costat.
Laser, Kinnard II și Cooper au fost extraordinari și au dus trena pentru Sibiu pe tot parcursul meciului. Cei trei au marcat împreună 69 din cele 84 de puncte și au asigurat practic succesul în fața echipei campioane. Clujul a avut un avantaj de două puncte înaintea ultimului sfert, care avea să fie și cel mai spectaculos. Cu două minute înainte de finalul jocului Clujul conducea cu 78-80. Laser a marcat de trei puncte, iar presiunea a trecut pe umerii oaspeților. Când mai erau 10 secunde până la sfârșitul meciului, CSU a avut 3 puncte avantaj. Până la urmă clujenii au recuperat doar două și Sibiul a triumfat miraculos și meritat, spre satisfacția sibienilor ce au venit la sală și i-au încurajat din primul și până în ultimul minut.
CSU Sibiu:
Davis 4, Dragoste 6, Laser 30, Brosser 3, Cooper 17, Kinnard II 22, Ene 2.
U Cluj:
Gray 3, Sakic 15, Watson 15, Barro 15, Kariniauskas 6, Calnicenco 10, Torok 7, Kromah 12.
Urmăriți mai jos aspecte din timpul meciului și finalul partidei.
Declarații după meci
foto: CSU Sibiu – Facebook.