Barilul de petrol s-a scumpit și a ajuns la peste 62 de dolari per baril. Cotația pare să fie influențată de ceea ce se întâmplă la nivel politic în Arabia Saudită.
Cotația barilului de petrol Brent a crescut luni la bursa ICE Futures din Londra până la 62,44 dolari, cel mai ridicat nivel din iulie 2015, după ce prințul moștenitor Mohammad bin Salman din Arabia Saudită a luat măsuri pentru a-și consolida puterea prin înființarea unui comitet anticorupție, care a decis arestarea unor înalți oficiali și oameni de afaceri, transmite Reuters citat de Agerpres. Arabia Saudită este cel mai mare exportator de țiței din lume. La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotația barilului de petrol light sweet crude a ajuns la valoarea de 55,86 dolari, cu o treime mai mult decât în 2017.
Postul de televiziune Al Arabiya a anunțat sâmbătă înființarea unui nou comitet anticorupție, condus de prințul Mohammed, care a decis arestarea a 11 prinți, patru actuali miniștri și zeci de foști miniștri, precum și a unor importanți oameni de afaceri. Totuși, unii investitori locali ar putea în cele din urmă saluta perspectiva ca prințul Mohammed să-și sporească puterea și să reducă incertitudinile privind autoritatea sa. Reformele economice, cum ar fi privatizările și dezvoltarea proiectelor, s-ar putea derula mai rapid.
Deși epurarea reprezintă o evoluție politică șocantă în Arabia Saudită, aceasta nu ar urma să modifice imediat politica acestei țări în domeniul țițeiului. Autoritățile de la Riad par decise să-și respecte anul viitor angajamentele din cadrul OPEC și să meargă înainte cu vânzarea Aramco, apreciază analiștii de la RBC Capital Markets.
Printre reformele anunțate de prințul Mohammed se află listarea Saudi Aramco anul viitor, în cadrul unei tranzacții care ar putea genera 100 de miliarde de dolari, în cazul în care compania Saudi Aramco va fi evaluată la aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, cum speră autoritățile din Arabia Saudită.
Recent, producătorii de țiței din afara Organizației Statelor Exportatoare de Petrol au decis să se alăture OPEC, prelungind până în martie 2018 perioada de reducere a producției de țiței.
În luna decembrie 2016, țările membre OPEC și alte 11 state producătoare din afara cartelului au acceptat să-și reducă producția combinată cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) în primul semestru din 2017. Joi, la reuniunea de la Viena, s-a stabilit ca în perioada iunie 2017 — martie 2018 producția combinată să fie redusă cu 1,8 milioane de barili pe zi.
Reducerea producției de petrol a OPEC a permis prețului la petrol să revină deasupra pragului de 50 de dolari per baril. Însă, creșterea prețului a dus și la creșterea producției de petrol de șist a SUA, țară care nu participă la discuțiile pentru reducerea ofertei de țiței, ceea ce încetinește procesul de reechilibrare a pieței.