Luni, 6 noiembrie, a avut loc prima ediție a Galei Asociaţiei Municipiilor din România găzduită de Ateneul Român. Gala s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, Excelența Sa precizând în cuvântul său importanța recunoașterii reușitelor din administrația publică locală.
Municipiile au concurat la 10 secțiuni: educație, sănătate, transport, iluminat public, sisteme de încălzire, promovarea și susținerea antreprenoriatului, amenajarea de spații verzi, parcuri și locuri de joacă, promovarea turismului, digitalizare și transparență.
Municipiul Sibiu a fost nominalizat la trei dintre aceste secțiuni: turism, transparență și digitalizare. În cadrul Galei, Sibiul a fost premiat pentru excelență în promovarea turismului, premiul fiind înmânat primarului Astrid Fodor.
„Distincția este o recunoaștere a unor eforturi îndelungate în promovarea Sibiului ca locație turistică, cu viziune și o strategie pe termen lung, aplicată pas cu pas. Nu ne oprim însă aici și continuăm să venim cu programe noi, care să dezvolte destinația Sibiu. Un astfel de exemplu este programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană în 2019 care, cu siguranță, va da un nou impuls în acest domeniu al turismului’’, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.