Echipa sibiană joacă, sâmbătă, de la ora 14:00, cu Sportul Snagov, pe Stadionul „Municipal” Sibiu, în ultima etapă a turului. FC Hermannstadt are nevoie de o nouă victorie pentru a încheia prima jumătate a sezonului pe primul loc, indiferent de rezultatele din celelalte meciuri.
„Ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă care se închide bine și care a primit doar 13 goluri până acum. Terenul nu se prezintă în condiții tocmai bune, dar sperăm să nu ne pună probleme. Chiar dacă au marcat puțin, doar 16 goluri, jucătorii Sportului stăpânesc destul de bine arma atacului rapid și a contraatacului. Sportul are în componență câțiva jucători tineri, de reală valoare. Avem nevoie de o victorie pentru a fi siguri că rămânem pe primul loc. Îi așteptăm pe suporteri în număr cât mai mare la stadion, iar la final sperăm să sărbătorim împreună un nou succes”, a declarat antrenorul principal al FC Hermannstadt, Alexandru Pelici.
Pelici se va putea baza pe serviciile căpitanului Răzvan Dâlbea, revenit după unele probleme de ordin medical, dar va lipsi, în schimb, fundașul Cătălin Pîrvulescu.
Înaintea acestei partide, FC Hermannstadt ocupă primul loc în clasamentul Ligii 2, cu 41 de puncte, în vreme ce Sportul Snagov este pe 8, cu 26 de puncte.