29 decembrie 2017

  • Un DJ din Sibiu pe primul loc în lume în topul Best of 2017

    DJ-ul John Trend (alias Adrian Urian), originar din Sibiu, alături de duo-ul Dirty Nano, au reușit performanța ca prin proiectul Maestros del Ritmo, creat în Timișoara și nișat pe muzică electronică, să se propage atât de masiv la nivel mondial încât au ajuns cu unul dintre mix-urile lansate în acest an să ocupe poziția întâi…

  • Restricții de circulație pe Valea Oltului pentru TIR-uri

    În zilele de duminica 31 decembrie 2017, luni 01 ianuarie şi marţi, 02 ianuarie 2018, potrivit prevederilor HG nr. 1777/2004 cu modificările şi completările ulterioare, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe anumite sectoare de drum. Astfel, în județul Sibiu, pe DN7 se aplică restricțiile pe Valea Oltului, până…

  • Revelion 2018 - Programul concertelor din Piața Mare de la Sibiu

    Dacă ați plănuit ca anul acesta să vă petreceți Revelionul în Piața Mare, ați făcut o aalegere bună. Și asta pentru că Primăria Sibiu aduce aici unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. Vor urca pe scenă Smiely, Inna, Rita și Domino. La fel ca în fiecare an, la miezul nopții va avea loc…

  • FOTO Pană de curent la Păltiniș. Arena Platoș cea mai afectată

    În plin sezon, Păltinișul a rămas fără curent electric. Restaurantele, pensiunile și pârtiile au stat fără electricitate mai bine de două ore. Electrica va fi dată în judecată. Alimentarea cu curent electric s-a oprit la ora 11 și a fost reluată abia la 13:30.Cei mai afectați de pana de curent au fost schiorii care erau…

  • Accidentul de la Păltiniș- nouă persoane au ajuns la spital

    Accidentul petrecut joi noaptea pe drumul ce leagă Păltinișul de Rășinari s-a soldat până la final cu nouă persoane rănite. La Spital au fost transportate inițial șapte persoane, de către ambulanțe SAJ și SMURD. VEZI AICI POZE ȘI VIDEO DE LA LOCUL ACCIDENTULUI ”La UPU s-au prezentat nouă persoane, victime ale accidentului. Dintre acestea cinci…

  • Competiție spectaculoasă la Arena Platoș și un câștigător surpriză

    Prima ediție a White Enduro a avut loc joi la Arena Platoș Păltiniș și a reunit la start 36 de concurenți. Motocicliștii au avut de parcurs între 6 și 11 kilometri, în funcție de clasa în care au ales să se înscrie, pe trasee ce anul viitor se vor regăsi în cadrul celui mai dur…

  • Studiu IRES- românii cred că 2018 va fi un an greu

    Un studiu IRES arată că românii, în marea lor majoritate, nu văd cu ochi buni direcția în care se îndreaptă România, dar au cea mai mare încredere în UE, primar și presă. Majoritatea românilor cred că anul 2018 va fi unul mult mai greu decât 2017. Trei sferturi dintre români consideră că în ţară lucrurile…

  • Cazul Lucan- Povestea Adinei, fata care a murit așteptând transplantul

    Povești cutremurătoare ies la iveală în cazul medicului Mihai Lucan. O tânără de 19 ani, Adina, a murit după ce și-a așteptat rândul pentru un transplant. Și asta în ciuda operațiilor care se făceau preferențial. Dr. Mihaela Bleotu, mama Adinei: „Este un drum pe care l-am parcurs cu toată durerea şi un drum tulburător”. O…

  • Liviu Dragnea nu exclude o remaniere guvernamentală

    Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că este mulțumit de activitatea premierului Mihai tudose. Chiar și așa, anul viitor se va analiza dacă este nevoie de modificarea structurii Guvernului. „Trebuie să vedem anul viitor dacă forma Guvenului este cea mai bună, dacă este nevoie sau nu să se procedeze la o restructurare a Guvernului.…

  • A furat o mașină și s-a răsturnat cu ea. Nu avea nici permis

    Joi, polițiștii au reținut un bărbat bănuit că, în noaptea de 27 spre 28 decembrie ar fi sustras, condus și avariat un autoturism de pe raza localității Nou Săsesc. În fapt, proprietara autoturismului a reclamat polițiștilor faptul că, în dimineața zilei de 28 decembrie, și-a găsit mașina avariată și parcată în alt loc decât o…

  • Patru magazine Ambient preluate de un afacerist din Odorheiu Secuiesc

    Un antreprenor din Odorheiu Secuiesc a preluat franciza pentru ăatru magazine Ambient, aflat în reorganizare. Afaceristul se numește Andras Lehel și are 41 de ani. Compania APC Universal Partner, controlată integral de Andras Lehel, a semnat din iulie anul acesta şi până la începutul lunii decembrie contracte de franciză pentru magazinele Ambient din Bistriţa, Mediaş,…

  • Șofer fără permis, cu mașină neînmatriculată și cu numere false

    Joi dimineața, în jurul orei 10,20, în satul Stejărișu, polițiștii au identificat un localnic în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe strada Principală din localitate. Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, iar autoturismul este neînmatriculat, plăcuțele cu număr provizoriu aplicate pe…

  • Prinși de poliție cu petarde fără acte de proveniență

    Polițiștii sibieni au continuat joi acțiunile de prevenire și combatere a nerespectării regimului materialelor pirotehnice. Cu această ocazie, în municipiul Mediaș, au fost identificați patru medieșeni cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani care comercializau materiale pirotehnice fără documente de proveniență. Pe numele celor patru bărbați au fost întocmite dosare penale de cercetare…

  • Spectacol ’’Feerie pe gheață’’ și concerte cu Alina Eremia și Feli la Târg de Crăciun la Șelimbăr

    Târg de Crăciun la Șelimbăr vă invită vineri și sâmbătă la ultimele evenimente programate pentru ediția din acest an. Alina Eremia (vineri) și Feli (sâmbătă) concertează de la ora 18.00. Vineri de la 17.15 sunteți așteptați la un minunat spectacol de patinaj pe gheață. Weeekend-ul acesta trebuie să dați o fugă la Târg de Crăciun…

  • Locul din Sibiu unde găsești cele mai bune prăjituri și torturi. Te simți ca în Franța

    Franța este recunoscută pentru gastronomie și în special pentru dulciurile de care nu te mai saturi și patiseria ce oferă foietaje….de vis. Acum nu mai trebuie să mergeți până în Franța ca să experimentați așa ceva, ci doar până pe Bulevardul Mihai Viteazu la numărul 35. Da, aveți dreptate, e locația fostului Redal Caffee, dar…

  • Ce facem în weekend și unde ne distrăm de Revelion 2018 la Sibiu

    Mai sunt câteva zile și anul 2017 va fi trecut. Așa că se merită să îl încheiem cum se cuvine, adică cu multă distracție și voie bună. Și pentru asta organizatorii de evenimente din Sibiu dau garanții. Cotton Pub are pregătite petreceri, așa cum v-a obișnuit: cu muzică bună, atmosferă super faină, deci distracție garantată.…


Sign up for newsletters

Primește o selecția celor mai importante știri de la Ora de Sibiu direct în inbox-ul tău.

Sending to: