2017
O femeie de 42 de ani din Arpașu de Sus s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis, a doua oară în două luni. În data de 21 decembrie, în jurul orei 19,20, pe DJ 105 H, pe raza loc. Arpașu de Sus, polițiștii au identificat o localnică în vârstă de 42 de ani…
În perioada sărbătorilor de iarnă, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu se va lucra după următorul program: ■ În cadrul Ambulatoriului de Specialitate (Policlinica): – zilele 25 și 26 decembrie 2017 respectiv 1 și 2 ianuarie 2018 sunt nelucrătoare, policlinica fiind închisă; – între 27 și 29 decembrie se va lucra conform programărilor.…
Un accident de circulație violent s-a petrecut vineri la amiază, pe DN7 – Valea Oltului, în apropiere de localitatea Câineni. Șoferul unui Logan care circula dinspre Vâlcea către Sibiu a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a lovit de o autoutilitară pentru transport marfă. În urma impactului autoturismul a luat foc, dar a…
Unul dintre inițiatorii mișcării Vă Vedem din Sibiu, scriitorul Radu Vancu, va fi LIVE într-un interviu pentru Ora de Sibiu, din Piața Huet, Zona Liberă de Corupție. Interviul, care va începe la ora 12:45, va putea fi urmărit pe www.oradesibiu.ro și pe pagina de Facebook.
Un elicopter SMURD a fost solicitat, vineri, pentru a prelua un rănit grav, dintr-un accident rutier petrecut între două vehicule. Impactul a fost unul frontal şi a avut loc pe Drumul Naţional 14, în localitatea Copşa Mică, judeţul Sibiu UPDATE 14.46 – Șoferul transportat la Tg Mures a decedat in urma leziunilor suferite. UPDATE ora 12.35…
CSU Sibiu primește vizita celor de la Dinamo București, în ultima partidă din 2017. Meciul se va disputa de la ora 19:00, la Sala Transilvania și nu va fi televizat. Juniorii Under 13, Under 16 și Under 18 vor fi premiați în pauza partidei. După parcursul fără greșeală pe teren propriu, BC CSU Sibiu încheie…
În campania electorală din comuna Bîrghiș, echipa USR Sibiu a promis că va rămâne alături de comunitate indiferent de rezultat. Pentru că unul dintre obiectivele Partidului Uniunea Salvați România este să susțină educația USR Sibiu împreună cu Birou Parlamentar deputat Dan Barna a oferit astăzi copiilor din localitatea Apoș cadouri: cărți, dulciuri și fructe. „Atunci…
În perioada 1 ianuarie – 31 noiembrie 2017, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a înregistrat 577.067 vizitatori/ beneficiari ai programelor culturale. Statisticile Muzeului ASTRA indică faptul că aproape 35% dintre aceștia sunt din străinătate. Cei mai mulți provin din Europa, dar se remarcă o creştere a celor…
Cine spera că de Crăciun vom avea parte de zăpadă, primește o veste proastă. Meteorologii anunță că în weekend vom avea temperaturi neobișnuite pentru această perioadă din an. Luni vremea va fi frumoasă în aproape toată țara. De vineri, vremea va intra într-un proces de încălzire. Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între minus 2…
Începe minivacanța de Crăciun, și la fel ca în fiecare final de săptămână, la Sibiu nu ai cum să te plictisești. Mai mult, Târgul de Crăciun din Șelimbăr vă așteaptă vineri la un concert de colinde, iar sâmbătă pe scena de aici concertează Andra Gogan și Iuliana Beregoi. Concerte de top, patinoar în aer liber…
Vineri, 22 decembrie, structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu administraţia publică locală, asociaţiile de revoluţionari şi Mitropolia Ardealului, vor organiza, cu prilejul ZILEI EROILOR MARTIRI DECEDAŢI ÎN REVOLUŢIA ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989, ceremonii de depuneri de coroane şi jerbe de flori în următoarele locaţii: – Monumentul Eroului Niţă Octavian din incinta Centrului de…
Din prima zi a anului viitor BNR va lansa în circulație noi bacnote și monede. Acestea diferă de cele aflate în circulație la ora actuală, prin faptul că au pe ele noua stemă a României. Banca Naţională a României a anunţat joi că de la 1 ianuarie va lansa în circulaţie bancnote şi monede cu…
Înainte de sărbători, conducerea, staff-ul şi fotbaliștii de la FC Hermannstadt au pus mână de la mână şi au strâns o sumă de bani pe care au donat-o Asociaţiei Prietenii Naturii Banat. Aceştia au achiziţionat mai multe produse de uz caznic şi zilele trecute au oferit o bucurie familiilor care supravieţuiesc cu greu în acea…
Problemele de pe Calea Cisnădiei nu sunt nici pe departe de a fi rezolvate. Administrația locală se spală pe mâini atunci când vine vorba de rezolvarea lor, iar locuitorii au ajuns la capătul răbdării. Așa se întâmplă și pe strada Paul Smărăndescu. Sunt cel puțin 5.000 de locuitori în cartierul răsărit la marginea Sibiului, dar…
Procurorii DIICOT au decis joi seară ca profesorul Mihai Lucan şi Valeriu Ciprian Mihai Luca să fie reţinuţi pentru 24 de ore. Fostul șef al Institutului de Urologie şi Transplant din Cluj Napoca și fiul acestuia sunt acuzați de delapidare de cinci milioane lei. Medicul Mihai Lucan şi fiul său au fost reţinuţi joi, pentru…
Anul 2017 a reprezentat un an important pentru Aeroportul Internațional Sibiu, dar și pentru comunitatea sibiană și regională. În luna decembrie a acestui an au fost anunțate cinci noi rute spre Bruxelles Charleroi – Belgia, Copenhaga – Danemarca, Basel – Elveția, Paris Beauvais – Franța și Frankfurt Hahn – Germania, cu operare directă începând cu…
VIDEO FOTO Primăria Sibiu a premiat elevii cu rezultate bune la olimpiade. Avem peste 30 de olimpici
Primăria Sibiu a premiat joi, 21 decembrie, elevii care au obținut rezultate bune la olimpiadele din acest an școlar, valoarea totală a premiilor finanțate din bugetul local însumând 88.000 lei. La deschiderea festivității a fost prezent primarul municipiului Sibiu, doamna Astrid Fodor, precum și directorul Serviciului Public de Administrare a Unităților de Învățământ, doamna Simona…
Aeroportul Internațional Sibiu a afișat rezultatele concursului de selecție pentru funcțiile de director general, economic, operațional și comercial. Marius Gîrdea a întrunit cel mai mare punctaj și rămâne în fruntea aeroportului. Joi după amiază s-au afișat rezultatele concursului de selecție pentru mai multe funcții de conducere de la Aeroportul Internațional Sibiu. În funcția de director…
Membrii Organizației PNL Sibiu au oferit cadouri copiilor nevoiași din Viile Sibiului, Roșia și Marpod. Micuții au primit jucării, dulciuri, hainuțe și alimente necesare pentru sărbătorile de iarnă. “Zâmbetul din cutie” este un proiect de suflet al Organizației PNL Sibiu, împreună cu Organizația Femeilor Liberale și tinerii liberali, prin care, an de an, aduc o…
Un nou eveniment inedit și-a făcut anul acesta loc în programul concursurilor organizate de complexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș. Motocicliștii din întreaga țară se pot înscrie la concursul „White Enduro”, singurul concurs de enduro pe zăpadă din România. Pe lângă ineditul concursului, competitorii au șansa să câștige un voucher de înscriere în…
Sute de tineri s-au adunat din nou în fața sediului PSD din Sibiu pentru flashmob-ul de la ora 12. De această dată au ales să transmită, prin protestul tăcut, că susțin valorile europene. Au venit cu steagurile Uniunii și cu mesaje puternice.
Mai e puțin până la Revelion, iar planurile sunt în mare făcute. Dacă însă anul acesta v-ați gândit, v-ați răzgândit…iar petrecerea dintre ani încă nu știți unde o veți face, ar trebui să vă cam grăbiți, pentru că au mai rămas foarte puține locuri libere în oraș. Și ca să nu mai pierdeți și mai…
Președintele României, Klaus Iohannis a participat joi, în Piața Universității, la comemorarea eroilor Revoluției din 1989. Joi dimineaţă, şeful statului a postat pe Facebook un mesaj cu ocazia împlinirii a 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. În 1989, românii au cerut în stradă „Jos comunismul!”. Astăzi se aude din nou acest strigăt.…
Autobuzele Tursib vor circula după un program special din data de 23 decembrie până în 2 ianuarie. In ziua de 23.12.2017 pe toate traseele se va circula în programele de SÂMBĂTA, cu excepţia traseelor 111-118, pe care se va circula astfel: Traseul 111: plecări staţia ,,CIMITIR” la orele: 5:40, 13:50, 22:00 Traseul 113: plecări staţia…