SMURD Păltiniș a avut Sărbători agitate, pentru că a fost chemat să intervină în 12 cazuri în perioada Sărbătorilor, fie pentru acordarea primului ajutor, fie pentru transportul la spital.
Echipajul SMURD Păltiniş al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu a intervenit, în perioada sărbătorilor de sfârşit de an, pentru acordarea primului ajutor şi transportarea la spital în 12 cazuri, au informat reprezentanţii instituţiei.
„În perioada 29 decembrie-03 ianuarie, echipajul SMURD Păltiniş din cadrul ISU Sibiu a intervenit pentru acordarea primului-ajutor calificat şi transportarea la spital a unui număr de 12 persoane cu probleme medicale. Dintre acestea, 5 erau persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani şi prezentau traumatisme craniene şi lombare prin cadere, 3 persoane cu vârste cuprinse între 11 şi 35 de ani care prezentau suspiciuni de fracturi membre, iar alte 4 aveau vărsături şi tahicardie”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor.
Turiştii din staţiunea Păltiniş pot apela în caz de accidentări pe pârtii, la echipajele SMURD şi Salvamont din staţiune.
Sursa www.agerpres.ro