Un tânăr de 20 de ani, impulsionat probabil de aburii alcoolului a ieșit la plimbare cu mașina pe DJ106. Nu avea nici permis și nici experiență la volan și s-a răsturnat într-un șanț.
În data de 18 februarie, în jurul orei 11,30, pe DJ 106 Sibiu – Agnita, un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în satul Vurpăr, a condus un autoturism în afara localității Daia și, pe fondul lipsei de experiență în conducere și al vitezei neadaptate, a ieșit în afara părții carosabile, răsturnându-se în șanț. Din eveniment au rezultat doar pagube materiale. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține permis de conducere, iar la testarea alcoolscopică, rezultatul a fost de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului. Foto: arhivă