se răcește vremea - posibile ninsori în următoarele zile

Meteorologii ne avertizează că vremea urmează să se răcească în următoarele zile. Nu vor lipsi și precipitațiile, în special lapoviță și ninsoare.

Iarna şi-a arătat din nou adevarata faţă în anumite regiuni. În cursul zilei de luni, maxime de până la 7 grade vor mai fi posibile doar în vest şi nu vor lipsi precipitaţiile sub formă de lapoviţă sau ninsoare, anunță Digi 24. Soarele va sta mai mult ascuns şi pe parcursul zilei de luni. Ninsorile, slabe cantitativ, se vor înreigstra în zonele deluroase şi montane din sud şi sud-vest, iar la câmpie vor cădea precipitaţii mixte. Totodată, răbufniri ale vântului sunt anunţate în Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi sudul Banatului.
Maximele vor porni de la minus 3 grade în estul Transilvaniei şi vor ajunge la 7 grade Celsius în Dealurile de Vest.
Ninsorile îşi vor face simţită prezenţa şi în zona de sud a ţării, iar temperaturile vor rămâne apropiate de pragul de îngheţ și în zilele următoare.
Marţi, ninsori sunt aşteptate la deal, la munte şi în regiunile sudice, iar în Banat, Crişana şi Maramureş vor predomina ploile.
Prin Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, cantităţile de apă acumulate vor fi mai importante, aşa că se va depune strat consistent de zăpadă.
Până spre weekend, precipitaţiile se vor concentra în jumătatea de sud a teritoriului, dar vântul se va intensifica în aproape toată ţara. Temperaturile vor fi apropiate de cele normale şi se vor opri la 7-8 grade Celsius în vest şi nord-vest.
Temperaturile vor bate în retragere la munte, iar termometrele vor arăta cel mult 1 grad Celsius la Stâna de Vale. Soarele va putea fi zărit doar prin nordul Carpaţilor Orientali şi Munţii Apuseni, în timp ce în masivele sudice şi sud-vestice va ninge. Răbuniri ale vântului mai sunt aşteptate doar pe creste unde va fi viscol.
„La momentul acesta avem un sistem frontal care a determinat precipitaţii. Ele vor fi la început sub formă de ploaie, dar se vor transforma treptat în lapoviţă şi chiar ninsoare. Este vizată şi zona Bucureştiului, zona Capitalei, unde fulgii de zăpadă vor fi asociaţi cu intensificări ale vântului”, a declarat meteorologul Alina Șerban.
„Răcirea se va menţine, temperaturile vor deveni negative pe parcursul nopţilor, iar spre finalul săptămânii, joi, vineri, ne aşteptăm la un regim termic normal, caracteristic acestei perioade şi precipitaţii în toate zonele, sub toate formele”, a precizat Alina Șerban.

se răcește vremea - posibile ninsori în următoarele zile

Ultima oră

Comentariul meu

Publică