Iosipescu Cristian Sorin din Dumbrăveni a fost plasat în arest printr-o decizie a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara. Acesta este acuzat printre altele de braconaj cinegetic. Acasă la el s-au găsit mai multe arme și carne din vânat.
Poliţiştii din Mureş, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, au reţinut 3 persoane care ar fi comis, în perioada septembrie 2017 – ianuarie 2018 mai multe infracţiuni de braconaj cinegetic.
La data de 15 februarie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat 9 percheziții, în judeţele Mureş şi Sibiu.
Perchezițiile au fost efectuate la locuinţele a 7 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 72 de ani, bănuiţi că ar fi vânat, în mod ilegal, trei exemplare din specia urs brun, specie strict protejată de lege, precum şi din alte specii de vânat, cu scopul de a comercializa astfel de produse.
În urma perchezițiilor, au fost identificate o armă neletală, pentru care persoana în cauză nu deţinea permis de port armă, o arma letală cu glonţ, muniţie letală, un craniu de urs, 67 trofee din speciile cerb şi căprior, carne de vânat, 9 cuțite de dimensiuni mari, o suliţă artizanală, precum şi alte bunuri.
Sibianul Iosipescu Cristian Sorin, reținut pentru 30 de zile
În urma administrării probatoriului, trei persoane au fost reținute și prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, cu propunere de arestare preventivă. Propunerea a fost acceptată în cazul lui Iosipescu Cristian Sorin din Dumbrăveni. ’’În baza art. 202 alin. (1) și (3) C.p.p, art. 223 alin. (2) Cpp şi 226 Codul de procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara şi, în consecință: Dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.02.2018 şi până la data de 17.03.2018, inclusiv, a inculpatului:Iosipescu Cristian Sorin, pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de armă letală fără drept, prev. şi ped. de art. 343 alin. (1) din Cod penal şi braconaj cinegetic, prev. şi ped. de art. 42 alin. (1) lit. f) şi c) din Legea nr.407/2006, respectiv vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale şi tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Cod penal. Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărătorul ales, de luare a măsurii preventive a controlului judiciar’’, se arată în soluția pronunțată de Parchet.
Prejudiciu de peste 120.000 de euro
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de investigaţii criminale, al celor de investigare a criminalităţii economice, precum și al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale atât din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş cât şi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic, prejudiciul în cauză fiind estimat la peste 120.000 euro. Foto: Facebook – Iosipescu Cristian Sorin