Primarul Municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a publicat raportul de activitate pentru anul 2017. Bugetul executat al Primăriei pentru anul trecut a fost de 382,57 milioane lei. Din acești bani s-au făcut investiții în infrastructură, modernizările unităților de învățământ, s-au investit în Spitale, dar și în evenimente culturale și sportive.
Anul trecut 46 de străzi din oraș au fost modernizate. Lucrările au inclus atât rețelele de utilități, crearea tubulaturii subterane pentru coborârea cablurilor, amenajarea carosabilului și a parcărilor, dar și amenajarea de zone verzi și parcări. Lucrările de pe alte 15 străzi continuă și anul acesta.
În paralel au continuat lucrările în cartiere. Dioda a fost complet modernizat, s-a lucart în Valea Aurie, în Hipodrom II și Reșița II.
O dată cu modernizarea străzilor s-a schimbat și iluminatul public în unele zone din oraș. Astfel, Parcul sub Arini și Petofi Sandor au un iluminat eco, nou nouț, iar alte străzi au beneficiat de același ”tratament”.
9,2 milioane de lei pentru investiții și reparații în clădirile în care funcționează unități de învățământ. S-a modernizat sala de sport de la Gheorghe Lazăr și Liceu Octavian Goga, s-au demarat lucrările de construcție pentru grădinița din cartierul Ștrand, s-a început mansardarea Școlii Regina Maria.
Spitalul de Pediatrie a beneficiat și el de investiții de 2,6 milioane de lei. Și pentru că e vorba despre copii, aceștia au ”primit” nouă locuri de joacă noi.
S-au demarat proiecte pentru lucrări ce vor începe anul acesta la extinderea mai multor unități de învățământ, modernizarea Băii Populare, a stadionului municipal, va fi creat un parc în zona Tilișca, noi piste pentru bicicliști
Agenda culturală a anului trecut a cuprins un număr de 98 de proiecte. O parte s-au desfășurat și în contextul împlinirii a 10 de ani de când Sibiu a fost, alături de Luxemburg, Capitală Culturală Europeană. Agenda Culturală 2017 a inclus și o bogată ofertă de evenimente gastronomice în perspectiva anului 2019 când orașul va primi titulatura de Capitală Gastronomică Europenă.
Agenda sportivă a inclus un număr de 47 de proiecte. Suma totală alocată de municipalitatea sibiană s-a ridicat la 4.323.100 lei. Agenda a acoperit multe domenii, de la baschet la înot, de la fotbal la handbal și judo, dar și evenimente care s-au adresat iubitorilor de karate, raliu, karting, culturism, streetball, cross, taekwondo, tenis, tenis de masă, duathlon, beach football și beach volei, competiții gen strongman, ciclism, minifotbal, judo, powerlifting.
Raportul complet al Primarului Astrid Fodor se găsește AICI.