Iarna este pe final, dar chiar și așa se anunță un final de săptămână extrem de friguros. Așa că să îi dăm iernii puțin răgaz și să ne încălzim la mega petrecerile programate în aceste zile. Nici piesele de teatru sau concertele nu lipsesc din program, așa că sunt de toate pentru fiecare.
Cotton Pub by Night este de acum un reper pentru distracția din oraș. Nu se dezminte și pentru vineri și sâmbătă sunt pregătite seri de neuitat. Muzica lui Sorin Deaconu va încălzi atmosfera, alături de băuturile speciale. Distracția începe la ora 22, dar nu se știe când se va termina. Intrarea este liberă, dar cel mai bine este să vă rezervați o masă, iar acest lucru se face la numărul de telefon 0752268866.
Troubadour aruncă nivelul distracției la cote maxime în acest week-end. Vineri DTYB-Don`t Tell your Boyfriend Party va începe la ora 23, iar pentru cei care ajung până la ora 1 în club se pregătește o mega surpriză.
Sâmbătă vor avea loc două reprezentații de stand up comedy ale lui Andrei Ciobanu. Toate detaliile despre ce se întâmplă în Troubadour citiți AICI.Pentru cei care doresc să înceapă week-end-ul mai lin, în Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA este programat spectacolul ”Eden” de Eugen O’Brien. Va începe la ora 19, va dura o oră și 15 minute, iar un bilet costă 10 și 15 lei. Nu este însă recomandat tinerilor sub 14 ani.
Copiii cu vârste între 6 și 10 ani sunt așteptați sâmbătă dimineața la Teatrul Gong, la Atelierul de creat Povești. Vor fi două ateliere, de la ora 10 și 12, ambele fiind coordonate de Diana Ribana. Un atelier durează 60 de minute, iar biletul este 14 lei.
”Cel mai mare Gulliver” se va juca pentru cei mici la Teatrul Gong sâmbătă de la ora 11 și 18 și duminică de la ora 11. Spectacolul durează 60 de minute, un bilet costă 9 lei și este recomandat copiilor peste 5 ani.
Evenimentele speciale FITS continuă cu dialogul dintre Constantin Chiriac și regizorul Cristian Mungiu. Evenimentul va avea loc sâmbătă, de la ora 18 la Librăria Habitus. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, iar la finalul acesteia cei prezenți au ocazia să intre în dialog cu invitații, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri.
”Sunt o babă comunistă” se va juca sâmbătă seara, de la ora 19 în Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA. Piesa durează o oră și 10 minute, iar un bilet costă 10 și 15 lei.
Sala Oglinzilor de la sediul FDGR va răsuna duminică după-amiaza, de la ora 17, în acordurile concertului cameral „Florescu-Fernandez & Friends”. Soliști sunt Vlad RACEU- vioara, Makcim FERNANDEZ SAMODAEIV- violoncel, Monica FLORESCU- pian.
”Bravul soldat Švejk” de Jaroslav Hašek este evenimentul care va încheia week-end-ul. Piesa de teatru va începe la ora 19 în Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA. Este un one man show care va dura 60 de minute, iar un bilet costă 15 și 20 de lei.