În contextul căderilor de precipitații sub formă de zăpadă, Primăria Sibiu a dispus mobilizarea firmei care asigură deszăpezirea domeniului public.
Aceasta este pregătită să intervină cu 12 utilaje și materiale antiderapante în oraș și în stațiunea Păltiniș. La ora 17 un număr de 8 utilaje au început intervenția pe străzile din oraș, un altul acționând în Păltiniș.
Utilajele vor rămâne în teren și vor acționa și pe parcursul nopții pentru îndepărtarea zăpezii și pentru prevenirea formării poleiului.