Încă din noaptea de sâmbătă spre duminică valul de frig polar a ajuns peste meleagurile românești. Meteorologii ne avertizează că în următoarele zile temperaturile negative pot ajunge chiar și la minus 22 de grade.
Avertizare cod galben de frig emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie a în vigoare duminică dimineaţă, până săptămâna viitoare urmând să se înregistreze temperaturi cu 10-15 grade mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă din an, anunță News.ro. De asemenea, de luni va fi în vigoare o atenţionare cod portocaliu de ger pentru Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde maximele vor fi cuprinse între -12 şi -8 grade, iar minimele vor coborî până la -22 de grade.
Atenţionarea cod galben a intrat în vigoare duminică, la ora 03.00, şi va fi valabilă până joi, 1 martie, la ora 10.00.
Valul de frig va afecta toată ţara şi se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade Celsius mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an.
Maximele vor fi negative în toate regiunile, va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început în jumătatea de nord, apoi şi în restul ţării, iar intensificările vântului vor amplifica senzaţia de rece.
De sâmbătă seară şi până duminică noapte, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în Muntenia, Oltenia, sudului Banatului şi Dobrogea se înregistrează ninsori care în sud-vestul ţării vor deveni moderate cantitativ. Vântul va avea intensificări în medie cu 45-50 de kilometri pe oră în majoritatea zonelor, iar în partea de sud-est a ţării rafalele vor atinge local 55-65 de kilometri pe oră.
De asemenea, de luni, de la ora 03.00, va intra în vigoare o atenţionare cod portocaliu emisă de ANM, care va fi valabil până joi, 1 martie, la ora 10.00. În acest interval, temperaturile vor fi foarte scăzute, atât pe timpul nopţii, cât şi pe timpul zilei, în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.
În aceste zone, valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar şi pe timpul zilei. Maximele vor fi cuprinse în general între -12 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî până la -22 de grade. Rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig.
Meterorologii spun că de luni dimineaţă aria ninsorilor se va extinde, în sud şi sud-est vor deveni local abundente şi vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei.