Consilierii locali își vor da joi girul pentru modificările din programul și traseele a nu mai puțin de cinci rute ale autobuzelor de la Tursib.
După ce societatea locală de transport în comun a supus dezbaterii publice un proiect de hotărâre pentru aprobarea programului de circulaţie pentru transportul public de călători pentru traseele 10, 12, 14, 18 și 112, începând cu data de 2 aprilie, acestea o să devină și oficiale.
Modificarea programului a fost solicitată de către cei de la Compa SA, pentru traseele 10, 12, 14 și 18. În cazul traseului 112 solicitarea a venit din partea celor de la Continental. Proiectul de hotărâre a fost supus dezbaterii publice. Vedeți mai sus orarul și modificările făcute la cele cinci trasee.