Cei de la ANM au anunțat duminică faptul că se emit noi atenționări legate de evoluția vremii în perioada care urmează. Vântul va sufla cu putere în mai multe zone din țară și o să plouă.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului ce vor viza cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei, iar în noaptea de duminică spre luni şi pe parcursul zilei de luni local şi Oltenia şi Transilvania, anunță Digi24.
Potrivit meteorologilor, până duminică la ora 21:00, local în Banat, Crişana, Transilvania, Oltenia şi Maramureş vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 45 – 55 kilometri/oră şi, temporar, 60 – 65 kilometri/oră. La munte, la peste 1.500 de metri altitudine, rafalele vor depăşi 80 – 100 kilometri/oră, scrie Agerpres.
Va ploua în regiunile nord-vestice, unde vor continua să se acumuleze cantităţi de apă de 10 – 15 litri/metrul pătrat, precum şi la munte. Excepţie va face zona montană înaltă, unde precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi se va depune strat nou de zăpadă.
De asemenea, în intervalul 1 aprilie, ora 15:00 – 2 aprilie, ora 21:00, în cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei, iar în noaptea de duminică spre luni (01/02 aprilie) şi pe parcursul zilei de luni (2 aprilie) local şi în Oltenia şi Transilvania vor fi intensificări temporare ale vântului cu viteze de peste 45 – 55 km/h.
În plus, în perioada 1 aprilie, ora 21:00 – 2 aprilie, ora 21:00, va fi Cod galben de vânt puternic în cea mai mare parte a zonei de munte, vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 55 – 65 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 de metri rafalele vor depăşi 80 – 100 km/h, unde în cursul nopţii de duminică spre luni (01/02 aprilie) temporar va ninge.