miercuri e meci tare - csu joacă ’’derby de ardeal’’ la cluj
Foto: CSU Sibiu - Facebook - PAGINA OFICIALĂ

CSU Sibiu joacă miercuri, 11 aprilie, în deplasare la U-Banca Transilvania, o nouă partidă din Top 6. Partida începe la ora 19:00 și va fi transmisă LIVE de FRB Tv.

Baschetbaliștii sibieni au plecat la Cluj acolo unde speră să facă un meci bun în compania celor de la U-Banca Transilvania. În prima fază a campionatului, echipa noastră s-a impus în ambele confruntări: 84-83 în meciul de pe teren propriu și 86-70, în deplasare. ”Echipa noastră și-a revenit puțin după înfrângerea de la Oradea, am jucat ceva mai bine, din punct de vedere defensiv împotriva Timișoarei, să speram ca putem face aceeasi presiune pe adversarii noștri, de data aceasta, probabil mai valoroși decât Timișoara și probabil și noi vom avea un lucru mai greu de facut cel putin din punct de vedere al apararii. Ne bazăm foarte mult pe pivoții noștri, să facă recuperările, să avem tranziție bună, și sperăm că vom reuși să punem presiune până pe finalul meciului la Cluj și să avem șansa de a câștiga. Clujul este o echipă excelentă, cu jucători foarte-foarte buni pe toate pozițiile, cu aruncători foarte buni de afară, au un joc de echipă foarte bun și cred că de data aceasta nu ne vor mai desconsidera și își vor pune absolut toate armele în funcțiune. Totuși, noi mergem cu speranța de a face un joc reușit și vom vedea dacă scorul va fi în favoarea noastră”, spune antrenorul principal al BC CSU Sibiu.
După deplasarea de la Cluj Napoca, BC CSU Sibiu va primi vizita celor de la BCM U FC Argeș Pitești, sâmbătă, 14 aprilir 2018, de la ora 18:00, partidă ce nu va fi televizată. Tichetele de acces s-au pus în vânzare online pe www.csusibiu.ro.

miercuri e meci tare - csu joacă ’’derby de ardeal’’ la cluj

Ultima oră

Comentariul meu

Publică