hoțul care a furat o tabletă și un portofel dintr-un restaurant la sibiu, rămâne în arest
FOTO - ARHIVĂ

Tânărul de 23 de ani care în 11 aprilie a furat din restaurantul aflat la parterul Am Ring Hotel în Piața Mare, o să stea în următoarea perioadă în arest preventiv.

Judecatoria Sibiu a dispus joi după amiază măsura arestării preventive pentru 30 de zile a acestuia. Reamintim că la data de 11 aprilie, polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 23 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
În fapt, la data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 22,20, printr-un apel prin S.N.U.A.U. 112, s-a sesizat faptul că un bărbat a fost imobilizat după ce a fost surprins în timp ce sustrăgea o tabletă și un portofel din bucătăria unui restaurant de pe raza municipiului Sibiu.
Persoana în cauză a fost preluată de către un echipaj al Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu și predat polițiștilor din cadrul B.I.C. Sibiu care au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Bunurile au fost recuperate și predate părții vătămate. Bărbatul a fost identificat ca fiind un sibian în vârstă de 23 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu. Cercetările continuă la nivelul Biroului Investigații Criminale Sibiu.

hoțul care a furat o tabletă și un portofel dintr-un restaurant la sibiu, rămâne în arest

Ultima oră

Comentariul meu

Publică