Primăria Sibiu a început lucrările de reparații pe șoseaua Alba Iulia, primul tronson pe care se lucrează fiind cel dintre magazinul Metro și Aeroportul Sibiu. Sensul giratoriu de la intersecția cu strada Turda nu va fi afectat în această etapă.
Pe tronsonul menționat se lucrează deja la trotuare, iar de luni, 16 aprilie vor începe lucrările și la carosabil. În primă fază se va freza asfaltul existent, după care va fi turnat noul strat. Dată fiind importanța acestei artere, traficul nu se va închide, ci se va lucra pe câte o bandă, alternativ. Șoferii sunt rugați să circule cu atenție în zonă, respectând semnele de circulație și devierile instituite.