foto - tinerii liberali au adunat gunoaiele din arpașu de jos

TNL Municipiul Sibiu a întreprins sâmbătă, 14 aprilie 2018, o acțiune de ecologizare pe raza localității Arpașul-de-Jos. Acțiunea face parte dintr-un eveniment mai amplu pe care TNL Municipiul Sibiu îl desfășoară în această săptămână, marcând ,,Ziua Pământului”, zi care are loc anual pe data de 22 aprilie.

Echipa TNL Municipiul Sibiu s-a deplasat în Arpașul-de-Jos cu scopul de a ecologiza localitatea prin strângerea de deșeuri de pe străzi și spații verzi. Membrii organizației s-au împărțit în două echipe, acoperind astfel fiecare stradă de pe raza localității și strângând deșeurile de pe domeniul public.
Scopul acestei acțiuni a fost conștientizarea de către locuitori a faptului că locul deșeurilor din metal, plastic, carton sau hârtie nu este în natură, pe spații verzi sau pe stradă, ci în spațiile special amenajate.
,,Noi considerăm că o localitate curată este responsabilitatea fiecărui cetățean, iar păstrarea curățeniei creează confortul tuturor”, a spus Robert Vornicescu, vicepreședintele TNL Municipiul Sibiu.

foto - tinerii liberali au adunat gunoaiele din arpașu de jos

foto - tinerii liberali au adunat gunoaiele din arpașu de jos

Marcarea ,,Zilei Pământului” va continua duminică, 22 aprilie 2018. Echipa TNL Municipiul Sibiu va promova mersul pe bicicletă – ,,Respirăm aer curat” pentru protejarea mediului înconjurător și pentru un stil de viață sănătos. Toți cei care doresc se pot alătura, locul de întâlnire fiind sediul PNL de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică