Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă în luna mai o selecție specială de spectacole, ce reconstituie lumea basmului românesc și universal. Agenda lunii mai deschide o fereastră spre lumea magică a poveștilor nemuritoare.
Primii care vor urca pe scenă în luna mai sunt Țăndărică și Mihăiță, în spectacolul „Micii Detectivi” (sâmbătă, 5 mai, de la ora 18:00 și duminică, 6 mai, de la ora 11:00). Cei doi năzdrăvani pornesc într-o aventură plină de mister și adrenalină în încercarea de a rezolva cazul banditului din oraș. Adaptarea după povestea lui Karl Heinz Wegener a regizoarei Lilly Krauss-Kalmár surprinde prin tehnica păpușilor ce aduce un omagiu teatrului clasic de animație printr-o poveste despre vise, curaj și voință.
Weekendul următor, cei mici sunt invitați să descopere „Broscuța fermecată” (sâmbătă, 12 mai, de la orele 11:00 și 18:00, iar duminică, 13 mai, de la ora 11:00), o adaptare după „Prințul fermecat” al Fraților Grimm. Spectacolul este construit cu păpuși de tip wayang și Bi-Ba-Bo originale, iar personajelor clasice din basm li se adaugă un pui de arici, care are rolul de narator și care interacționează cu copiii din sală pentru a le explica povestea și relația dintre personaje.
Programul de spectacole continuă sâmbătă, 19 mai, de la ora 18:00 și duminică, 20 mai, de la ora 11:00, cu una dintre cele mai frumoase povești din toate timpurile: „Frumoasa și Bestia” după Giovanni Francesco Straparola, în regia lui Bogdan Drăgulescu.
Luna mai se va încheia cu unul dintre cele mai jucate spectacole ale Teatrului „Gong” din Sibiu: „Sarea-n bucate” după Petre Ispirescu. În producția teatrului sibian lumea fantastică se întrepătrunde cu lumea reală cu ajutorul Menestrelului, într-o aventură minunată ce vorbește despre iubire, adevăr și prietenie.
De asemenea, seria atelierelor de creație continuă în luna mai cu sesiuni dedicate copiilor cu vârsta între 6 și 10 ani, în fiecare joi și sâmbătă. Pe lângă seria spectacolelor din weekend, actorii Teatrului „Gong” din Sibiu mai au programate 21 de reprezentații în matineu, exclusiv pentru grupuri organizate din școli și grădinițe.
Accesul publicului la spectacole se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul agenției de bilete de la sediul teatrului (miercuri – vineri 11:00 – 18:00, sâmbăta 10:00 – 18:00, duminica 10:00 – 14:00). Prețul unui bilet la oricare din spectacole este de 9 lei, tarif unic. Prețul unui bilet la oricare din atelierele de creație este de 14 lei și include toate materialele necesare. Biletele pentru atelierele de creație pot fi cumpărate doar de la sediul teatrului, în avans.