Câteva sute de elevi din Sibiu si Avrig au vizitat Uzinele de apă din Avrig si Sibiu precum și Stația de Epurare a municipiului Sibiu, în cadrul programului educațional „Școala Altfel”. Copiii au dorit să afle totul despre drumul pe care apa îl face într-o uzină de apă, transformându-se din apă brută în apă potabilă, sigură consumului uman, dar și despre felul în care apa uzată este redată circuitului natural, după epurare.
Elevii Școlii generale nr. 6 Sibiu au aflat că ”în culisele„ Uzinei de apă „Dumbrava„ există un sistem complex de filtrare, tartare și stocare a apei. În laboratorul de analize apă potabilă, copiii au efectuat câteva determinări privind nivelul Ph-ului, temperatura și turbiditatea, rezultatele indicând că apa îndeplinește criteriile de potabilitate.
Procesele tehnologice de potabilizare au fost urmărite cu mare interes și de elevii Școlii generale nr. 18 Sibiu. Ei au parcurs ‘’ drumul apei’’ care pornește de la camera de amestec trecând prin bazinele de coagulare, filtre cu paturi de nisip, instalații de dezinfectare cu clor și ajungând în rezervoarele de inmagazinare, de unde apa potabilă este introdusă în rețeaua de distribuție. În fiecare secundă, Stația ‘’Dumbrava’’ tratează în medie 700 de litri de apa, capacitatea putând crește, funcție de consumul din rețea, până la 1.200 de litri/secundă. Inaugurată în 1966, extinsă în 1997 și reabilitată cu fonduri europene în perioada 2008-2010, stația asigură apă pentru locuitorii municipiului Sibiu și localităților Șelimbăr, Veștem, Bungard, Mohu, Cristian, Șura Mare, Hamba, Șura Mică, Rusciori, Ocna Sibiului, Loamneș, Mândra, Alămor, Hașag, Păuca, Presaca, Broșteni, Bogatu Român și Apoldu de Jos. Apa brută tratată la Stația ‘’Dumbrava’’ provine în proporție de peste 90 % din sursa Gura Râului, diferența fiind asigurată de sursa Sadu.
Elevii au vizitat si Stația de epurare a municipiului Sibiu unde au aflat cum este transformat nămolul extras din apa menajeră în energie electrică și agent termic.
Stația de Epurare din Sibiu a fost ridicată în urmă cu aproximativ 50 de ani, modernizată în 2008 – 2012, și finalizată în 2015 prin implementarea unei noi trepte de epurare, cea terțiară, ce vizează recuperarea azotului și fosforului din apa uzată utilizând procedee chimice. Urmare a acestor investiții, Stația de epurare procesează ape uzate pentru o populație echivalentă de 225.000 locuitori din Sibiu, Cisnădie, Șelimbăr, Șura Mare și Rășinari, la un debit de 5.000 mc/oră pe timp uscat și 8.000 mc/oră pe timp ploios.
Și Stația de Tratare a Apei din Avrig a fost vizitată de zeci de elevi de la Școala gimnazială din localitate. Stația asigură necesarul de apă pentru cei aproximativ 16.000 de locuitori din Avrig, Mârșa și Racovița. Copiii s-au declarat încântați de faptul că apa pe care o consumă este sigură și că în spatele fiecărui pahar de apă stă efortul continuu al oamenilor ce deservesc întreg sistemul de captare, transport, potabilizare și distribuție a apei.
Tot în cadrul programului educațional „Școala Altfel”, elevi de la Școala generala nr. 13 Sibiu au vizitat sediul companiei sibiene de apă unde le-au fost prezentate cele mai moderne autospeciale combinate de întreținere a rețelelor de canalizare. Copiii au fost încântați și de echipamentele de detecție a pierderilor de apă și cele de inspecție video a rețelelor.
”Apă Canal” SA Sibiu acordă o mare importanță educării tinerei generații prin adoptarea unui comportament responsabil față de resursele de apă, de utilizare corectă a apei potabile, atitudine ce poate genera creșterea calității mediului înconjurător dar și o scădere a nivelului facturilor pentru acest tip de utilități.