Un polițist de la Poliția Rutieră Sibiu a primit 300 de euro și 1400 de lei din partea unui șofer care a încălcat legea. În schimbul acestor bani polițistul ar fi trebuit să facă ”dispărută” infracțiunea. Doar că s-a dus direct la procurori unde a denunțat faptul că s-a încercat mituirea lui.
Astfel, procurorii au aflat că după ce anterior au fost demarate cercetări pentru comiterea unei infracţiuni rutiere, numitul SMA i-a remis agentului constatator al infracţiunii rutiere sumele de 300 euro şi 1400 lei, cu titlu de mită, pentru ca poliţistul, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, să îl ajute în scopul înlăturării răspunderii penale ce urma a-i fi antrenată în dosarul penal întocmit cu privire la comiterea unei infracţiuni rutiere, sume ce au fost ulterior predate organelor de urmărire penală de către poliţistul denunţător.
Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, din data de 06.03.2018, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, iar prin ordonanţa din data de 02.05.2018 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul SMA cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 08.05.2018 s-a dispus preluarea şi, ulterior, reunirea dosarului având ca obiect săvârşirea de către numitul SMA a infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care avea suspendată exercitarea dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice.
Prin ordonanţa din data de 09.05.2018, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea suspectului SMA, pe o durată de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în forma asimilată a conducerii unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice, urmând a se dispune punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de numitul SMA şi să se solicite judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 zile.
Pe parcursul cercetărilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, lucrători ai DGA – Direcţia Anchete – Centrul Operaţional 3 Cluj Napoca şi a lucrătorilor operativi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu