Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au identificat și reținut o femeie, bănuită că, prin metoda ”Accidentul”, a înșelat o medieșeancă cu suma de 11.600 de euro.
În fapt, femeia, în vârstă de 68 de ani, a relatat polițiștilor că, în data de 18 aprilie, în intervalul orar 14,15 – 15,30, în timp ce se afla la domiciliu, a purtat discuții telefonice cu un bărbat necunoscut care s-a dat drept avocat și cu o femeie necunoscută care, plângând, a pretins că este fiica victimei, relatându-i că ”fiica” a produs un accident rutier în urma căruia un copil a fost rănit grav și necesită intervenții medicale costisitoare.
Cei doi au determinat-o pe medieșeancă să le ofere suma de circa 11.600 de euro.
Peste puțin timp, femeia a înțeles că a fost victima unei înșelăciuni și a anunțat polițiștii care, au deschis un dosar de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
În urma activităților investigativ – operative desfășurate, la data de 10 mai, polițiștii au reținut 24 de ore pe bază de ordonanță o femeie în vârstă de 40 de ani, domiciliată în județul Constanța, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Persoana în cauză va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă.