localitățile din jurul aeroportului sibiu, obligate la avizare suplimentară

Reprezentanții Consiliului Județean Sibiu au atras atenția primăriilor din subordine că la elaborarea documentației tehnice pentru noile construcții sunt obligate să obțină autorizarea din partea Autorității Aeronautice Civile Române. Cerința se aplică celor 13 localități aflate în apropierea Aeroportului Internațional Sibiu. Este vorba despre Cisnădie, Cristian, Gura Rîului, Orlat, Poplaca, Rășinari, Roșia, Săliște, Sibiu, Șelimbăr, Șura Mare, Șura Mică şi Sadu.

”Autorităţile administraţiei publice locale vor include aceste zone în planurile de urbanism generale şi zonale şi vor integra datele specifice referitoare la caracteristici, restricţii, obligaţii, condiţii/posibilităţi de utilizare (inclusiv culturile şi lucrările agricole permise pe terenurile limitrofe aerodromurilor, pentru prevenirea pericolului concentrărilor păsărilor şi animalelor sălbatice). Planurile de urbanism generale şi zonale, incluzând zonele cu servituţi aeronautice civile, trebuie avizate de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.”, se transmite de la Direcția Arhitect Șef din cadrul CJ Sibiu.

localitățile din jurul aeroportului sibiu, obligate la avizare suplimentară

Ultima oră

Comentariul meu

Publică