noi detalii despre crima de la stână. moarte violentă pentru ciobanul sibian
FOTO: arhivă

Crima de la stâna din Țichindeal a avut loc cu sânge rece, după cum au reușit procurorii să stabilească. Tânărul care și-a omorât colegul este acum în arest și cercetat pentru omor. Detaliile întregului scandal sunt oripilante.

În data de 14.05.2018, în jurul orei 16:00 a avut loc un conflict între V.P., în vârstă de 26 ani, născut în oraşul Agnita, jud. Sibiu, domiciliat în comuna Alţâna, jud. Sibiu şi victima G.M., în vârstă de 55 ani, născută în loc. Leleasca, jud. Olt, domiciliat în loc. Ţichindeal, jud. Sibiu, amândoi ciobani la o stână din zona „Budulăul Hulii”, satul Ţichindeal, com. Nocrich, jud. Sibiu. V.P. a început să îl lovească pe G.M. cu pumnii şi picioarele la nivelul capului şi al pieptului. Când proprietarul stânei, anunţat de unul dintre martorii oculari, a sosit la faţa locului, victima era întinsă pe spate şi respira greu, motiv pentru care a sunat la 112. Medicii sosiţi la faţa locului nu au putut efectua resuscitarea, constatându-se decesul lui G.M. în jurul orei 17:00.

noi detalii despre crima de la stână. moarte violentă pentru ciobanul sibian

VEZI AICI ȘI ALTE DETALII ALE CRIMEI

Prin concluziile preliminare ale autopsiei s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat sanguin pulmonar, consecutiv unui traumatism cranio-facial cu hemoragie subrahnoidiană şi fractură de piramidă nazală. Leziunile traumatice constatate la autopsie au fost produse prin lovire repetată cu corpuri dure, între acestea şi deces existând legătură de cauzalitate.
Prin ordonanţa din data de 14.04.2018, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de omor.

Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa din data de 15.05.2018, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea suspectului V.P., pe o durată de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, iar ulterior a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului, urmând a se solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 zile.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică