Decesul lui Cristian Țopescu și al lui Lucian Pintilie a lăsat un gol în inimile românilor. Au fost două personalități din domenii diferite dar care au avut un impact la fel de mare. Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca, a ținut să le mulțumească pentru tot ceea ce au făcut.
”Sărbătoarea Înălțării Domnului Iisus deschide cerurile pentru spiritele înalte. În ziua prăznuirii eroilor neamului, pleacă pe drum cu lumină Lucian Pintilie. Artist care a revoluționat arta teatrală și filmul, românesc și european, ne lasă moștenire vocația construcției și a marii calități, să fim vrednici să-i continuăm opera.
Drum cu Lumină, Maestre!”, este mesajul îndreptat către marele regizor.
”Puține personalități ale vieții publice românești și-au putut asuma un astfel de crez: „să cred ceea ce spun și să spun ceea ce cred” – sunt cuvintele celui care a adus de-a lungul timpului atâtea bucurii în casele noastre. Acum, de Ziua Eroilor, Cristian Țopescu pleacă pe drum cu lumină.
Drum bun, spirit înalt!”, sunt gândurile îndreptate către Cristian Țopescu.