Primăria Sibiu a contractat lucrările de modernizare a unei noi zone din cartierul Hipodrom

În data de 23 mai primarul Astrid Fodor a semnat contractul de lucrări încheiat pentru realizarea lucrărilor de reparații capitale într-o zonă din cartierul Hipodrom cuprinsă între străzile Frații Buzești – Calea Cisnădiei – Nicolae Iorga.

În urma unei proceduri de achiziție publică, contractul s-a semnat cu firma SC Geiger Transilvania SRL Târgu Mureș, valoarea acestuia ridicându-se la 5,93 milioane lei.

Primăria Sibiu a contractat lucrările de modernizare a unei noi zone din cartierul Hipodrom

În baza contractului, constructorul va realiza următoarele lucrări:

• Carosabilul și trotuarele vor fi reabilitate prin refacerea stratului de asfalt
• Se vor amenaja aproximativ 300 de locuri de parcare cu dale înierbate
• Se vor amenaja zone verzi, cu gazon și arbori
• Rețeaua care preia apa pluvială va fi extinsă prin crearea de noi guri de scurgere
• Rețeaua de iluminat public va fi complet modernizată, urmând să se monteze aproximativ 80 de stâlpi cu corpuri de iluminat cu LED (eco-eficiente)
• Se va amenaja tubulatura subterană pentru coborârea cablurilor suspendate pe o lungime de aproximativ 1,4 km

În această zonă se vor crea și două locuri de joacă noi: unul pe strada Nicolae Iorga, în dreptul blocului 70 și unul pe Aleea Frații Buzești, în dreptul blocului 13.

Lucrările se vor încheia la sfârșitul lunii mai 2019.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică