Un minor în vârstă de unsprezece ani a pus pe jar poliția și pompierii sibieni. Părinții l-au trimis să aducă apă dintr-o fântână, iar acesta nu s-a mai întors.
Episodul s-a petrecut la Apoldu de Jos. Părinții spun că minorul a plecat să ia apă și nu s-a mai întors. S-a crezut inițial că acesta a căzut în fântână, iar pompierii au golit puțul cu ajutorul unei autospeciale. Nu au găsit nici un trup, iar atunci s-au pornit căutările prin localitate. Copilul de 11 ani se afla în apropiere și a venit singur spre fântână în momentul în care a observat că e multă lume și agitație în jur. ”A revenit teafăr și nevătămat. Dispariția a fost sesizată la ora 16,49 de către mama minorului. Acesta a plecat de la domiciliu la ora 15,00. Copilul a revenit singur în zona fântânii respective”, spun cei de la IPJ Sibiu. Foto: arhivă