După câteva zile de pregătire în localitate, echipa sibiană se va deplasa în Slovenia pentru un cantonament de două săptămâni, în cadrul căruia va susține și 4 meciuri amicale, toate cu adversari din primul eșalon. În lotul deplasat se vor regăsi și cei 5 jucători transferați în această vară.
FC Hermannstadt începe cea de-a doua perioadă de pregătire de dinaintea debutului noii ediții de campionat. Duminica, fotbaliștii sibieni vor pleca în Slovenia, la Terme Zrece, unde vor efectua un cantonament de două săptămâni la Hotel Vital, un stabiliment de 4 stele. În această perioadă, ”alb-roșii” au programate patru meciuri de verificare, toate cu echipe din primul eșalon.
Primul amical va fi cel de pe 27 iunie, cu Kukesi, vicecampioana Albaniei, urmat de cel cu Vardar Skopje din Macedonia, ocupanta locului 2 la finalul sezonului 2017/2018, programat două zile mai târziu. Ambele echipe vor juca în sezonul viitor al Europa League.
Pe 3 iulie, „alb-roşii” o vor întâlni Ural, ocupanta locului 12 în primul eşalon din Rusia, iar pe 5 iulie, pe Domzale, locul 3 în prima divizie din Slovenia, de asemenea participantă în Europa League.
În lotul care va face deplasarea în Slovenia se vor regăsi și cei patru jucători transferați în această vară. Este vorba despre Alexandru Dandea, congolezul Tsoumou Juvhel, estonianul Ilja Antonov şi Radu Zaharia, ultimul în vârstă de 21 de ani, venit de la Foresta Suceava.