sibiul premiat la gala forbes românia. este în top best cities!

Revista FORBES a organizat marți, 26 iunie, la București, a doua ediție a Galei Forbes dedicată celor mai bune orașe pentru afaceri din România.

Pe lângă includerea în acest top, Sibiului i-a mai fost acordată o distincție specială pentru promovarea valorilor europene în România – Premiul EUROPA. In prezentarea acestui premiu, organizatorii au subliniat succesul Sibiului drept Capitală Culturală Europeană și ambiția cu care continuă să inițieze noi proiecte de talie europeană, următorul fiind Sibiu Regiune Gastronomică Europeană în 2019.
Premiul a fost înmânat primarului municipiului Sibiu, doamnei Astrid Cora Fodor. „Cred că această distincție i se potrivește cel mai bine Sibiului pentru că orașul este într-adevăr unul european, nu doar prin poziția sa geografică, ci și prin spirit și cultură, prin comunitatea sa conectată la valorile europene, dar și prin aceste proiecte de mare anvergură pe care le inițiază. Pe lângă provocarea programului Regiune Gastronomică Europeană, Sibiul va avea la anul încă un eveniment european major: Summit-ul UE din 9 mai. Propunerea ca Sibiul sa găzduiască acest eveniment la cel mai înalt nivel a fost făcută chiar de Președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker și a fost acceptată de toate cancelariile europene, un semn de recunoaștere cât se poate de explicit că Sibiul este un promotor apreciat și de încredere a valorilor europene”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

sibiul premiat la gala forbes românia. este în top best cities!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică