Firmele și Persoanele fizice autorizate care încadrează şomeri, tineri absolvenţi sau persoane cu handicap vor primi o subvenție mai mare de la stat. Majorarea stabilită prin hotărâre de Guvern este de la 900 de lei la 2.250 de lei. Cuantumul primei de activare acordate şomerilor care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj va creşte de la 500 de lei la 1.000 de lei, a anunţat premierul Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

subvenție mai mult decât dublă pentru angajatorii anumitor categorii de persoane

„Continuăm măsurile pentru reducerea deficitului de forţă de muncă prin majorarea cuantumului subvenţiilor acordate angajatorilor. Avem pe ordinea de zi un proiect de act normativ prin care sprijinim angajatorii care încadrează în muncă şomeri şi persoane din grupuri vulnerabile, precum şi pe cei care încheie contracte de ucenicie sau de stagiu. Majorăm de la 900 de lei la 2.250 de lei subvenţia acordată lunar angajatorilor care încadrează tineri absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap, şomeri cu vârste de peste 45 de ani, şomeri de lungă durată, şomeri care sunt unici susţinători ai familiilor monoparentale sau persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare şi care îşi găsesc cu greu de muncă”, a declarat joi premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

De asemenea, a mai precizat premierul, va fi mărită şi prima de activare acordată şomerilor înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, de la 500 de lei la 1.000 de lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică