Se pare că șoferi care au consumat alcool se vor urca la volan mult timp de acum încolo, asta în ciuda avertismentelor necontenite ale polițiștilor. Doar că în acest final de săptămână câțiva dintre aceștia au mai încălcat și alte reguli de circulație: ori nu aveau permis, ori au circulat cu viteză mult prea mare.
Astfel, la data de 7 iulie, în jurul orei 02,30, pe raza localității Micăsasa, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever au identificat un localnic în vârstă de 23 de ani care conducea un autoturism fără a deține dreptul de a conduce.
În plus, la testarea alcoolscopică a celui aflat la volan, rezultatul a fost de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
La data de 7 iulie, în jurul orei 09,00, în municipiul Sibiu, pe Calea Dumbrăvii, în cadrul acțiunilor desfășurate pe linia combaterii conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat un șofer care circula cu viteza de 95 de km/h pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h.
Este vorba despre un sibian în vârstă de 29 de ani, care, la testarea alcoolscopică, a avut un rezultat de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele șoferului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 8 iulie, în jurul orei 15,00, pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita, polițiștii au identificat un localnic în vârstă de 43 de ani, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză întocmindu-se dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.