Situația inundațiilor din județul Sibiu este din ce în ce mai critică. Dacă de dimineață Cibinul depășise cota de atenție la Cristian, acum acesta s-a revărsat și apa a intrat deja în câteva gospodării. Acolo se montează diguri mobile.

Nici la Sibiu situația nu stă mai bine. Cibinul a depășit cota de inundație cu 3 centimetri- de la 350 la 353 centimetri. Pe strada Podului s-au mobilizat forțe ale ISU sibiu, ISU Bistrița Năsăud, militari MAPN și voluntari ISU pentru a evalua situația și a stabili dacă este nevoie de construirea unui dig din saci de nisip.