În ședința de urgență condusă de secretarul de stat Raed Arafat, desfășurată la Primăria Ocna Sibiului, s-au dispus măsurile de relocare a forțelor, echipajelor și materialelor pe județ.
Pe pârâul Săliște va fi instalat un dig mobil la ieșirea din Săliște spre Galeș, în lungime de 200 de metri.
La Cristian, pe strada XIV, au fost ridicate diguri din saci cu nisip, pe o lungime de 200 de metri, pe malul Cibinului. Pe străzile VII și VIII se va ridica un dig mobil de 200 de metri. Pe malul Râului Negru care intră în Orlat se vor ridica diguri din saci cu nisip.
La Ocna Sibiului continuă consolidarea malului pârâului Visa.
În municipiul Sibiu, Cibinul a depășit cota de inundație cu 3 centimetri (353 cm, față de 350 cm). Pe strada Râului, în dreptul fabricii Scandia, se instalează diguri din saci cu nisip.
„În Mărginimea Sibiului nu s-a dispus evacuarea populației, însă nu excludem această posibilitate, în condițiile în care se prevăd averse de ploaie de 70-80 de litri/metrul pătrat, într-un timp foarte scurt”, a precizat prefectul Adela Muntean, care se află pe teren, împreună cu Raed Arafat.
Pentru extragerea apei acumulate în zonele inundate, acționează, în sprijinul cetățenilor, peste 300 de pompieri cu 13 motopompe, în localitățile: Apoldu de Jos, Apoldu de Sus, Ocna Sibiului, Cristian și Sibiu. La nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a dispus suplimentarea dispozitivelor cu câte o motopompă din cadrul ISU Hunedoara, ISU Vâlcea și ISU Alba.
Județul Sibiu rămâne sub avertizare meteorologică COD PORTOCALIU până mâine, 10 iulie, la ora 21,00.