10 iulie 2018
În perioada 13 – 15 iulie 2018, MuzeUl ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează cea de a III-a ediţie a evenimentului ASTRA Multicultural, în cadrul căreia va avea loc evenimentul Festivalul Filmului European. Vizitatorii vor avea ocazia să vizioneze 5 filme puse la dispoziţie prin amabilitatea ambasadelor Austriei,…
Trecuți prin mari emoții în ultimele zile, locuitorii din comuna Cristian au fost inundați din nou marți seară după o ploaie torențială. Pe DN 1, la intrarea dinspre Sibiu apa a inundat carosabilul pe o lungime de aproximativ 70 de metri (ora 20.40). UPDATE Pe DJ 106A, Sibiu – Paltinis, sunt portiuni de drum acoperite…
ASTRA Multicultural, ediţia a III-a, se va desfășura în perioada 12-15 iulie 2018. Este vorba despre o inițiativă dezvoltată în cadrul proiectului Patrimoniu deschis care vine să aducă frumusețea valorilor multietnice în fața publicului vizitator prin animații culturale în gospodăriile din muzeu, ateliere interactive, muzică și dansuri, meșteșuguri și gastronomie. Sâmbătă și duminică, în paralel…
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu se înscrie în seria Manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918 organizate în data 13 iulie 2018 de sub egida Consiliului Sibiu cu trei evenimente. Programul este după cum urmează: ora 11.00, în Foaierul Bibliotecii (corp B) – Prezentarea Albumului cartografic Scaunul, Comitatul, Județul SIBIU: 100 de ani de administrație…
Cel mai răsunător transfer al acestei veri s-a oficializat marți. Galacticul Cristiano Ronaldo a anunțat plecarea de la Real Madrid la Juventus printr-o scrisoare oficială postată pe site-ul oficial al madrilenilor. Real Madrid a anunţat oficial transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus. La scurt timp, pe site-ul clubului spaniol a apărut o scrisoare redactată de…
ISU Sibiu anunță că situația inundațiilor din județ este sub control și că apele se retrag. Pompierii și voluntarii au intervenit marți în câteva localități pentru probleme punctuale care au fost rezolvate. •ISU Bistrița a intervenit în localitatea Săcel, pentru scoaterea apei, acumulate din timpul zilei de ieri, din pivnițele a 4 imobile. •ISUJ Sibiu…
FC Hermannstadt i-a marți prezentat într-o conferință de presă pe cei șase jucători transferați în această vară. Primele meciuri din liga 1, nu se joacă din păcate la Sibiu. Tot cu această ocazie, președintele clubului sibian a dezvăluit obiectivul pentru prima parte a sezonului: „câștigarea câtor mai multe puncte”, iar antrenorul Alex Pelici a vorbit…
Președintele clubului FC Hermannstadt, Teodor Birț, a ținut să lămurească și situația în care se află în momentul de față Stadionul „Municipal”, afirmând că vina nu aparține clubului sibian. FC Hermannstadt este nevoită să joace în alt oraș primele 4-5 meciuri de acasă din liga 1. Președintele FC Hermannstadt și-a exprimat convingerea că echipa va…
Cea mai așteptată autostradă din România, cea peste munți între Sibiu și Pitești pare că bate pasul pe loc. Acest lucru l-a semnalat și Ministrul Transporturilor. Lucian Șova a cerut urgentarea proiectului. Ministrul Transporturilor, Lucian Șova a discutat marți cu grupul de lucru pentru implementarea și monitorizarea proiectelor de transport rutier, în cadrul Subcomitetului Sectorial…
Parov Stelar, Foreign Beggars, Stavroz, Nu, Jan Blomquist Și Blond:Ish sunt doar câteva dintre numele mari care vor urca pe cele 10 scene UNTOLD! După confirmarea singurului show Black Eyed Peas din Europa în 2018 la UNTOLD, organizatorii festivalului completează lista cu alți 130 de artiști internationali dar și din România, care se alătura celorlalți…
Accidentul rutier s-a petrecut in localitatea Caineni. Sunt trei auto implicate, iar o persoană rănită uşor. La km 234+900 metri in localitatea Câineni a avut loc marti dupa amiaza un accident rutier. Astfel, in timp ce circula spre Valcea unei autoutilitare i s-a desprins roata de rezervă din spate, care a sărit intr-un auto de…
Meteorologii au actualizat codurile galben și portocaliu de ploi abundente. Acestea vor fi valabile până marți la ora 21 și 18. Potrivit meteorologilor, până la ora 18:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de vreme instabilă în 13 judeţe. Judeţele vizate de noua avertizare sunt: Vrancea, Buzău, Prahova, Covasna, Braşov (parţial), Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea,…
Aparatul de Rezonanţă Magnetică (RMN) SIGNA Explorer, 1.5Tesla, primit de spital de la Ministerul Sănătății și furnizat de firma General Electric, a fost livrat unității sanitare la finalul lunii martie, anul curent. După livrare, au fost efectuate etapele de montare, punere în funcțiune și instruire a personalului. Aparatul RMN de înaltă performanță este amplasat în…
Echipa sibiană proaspăt promovată în liga 1 nu va juca cel puțin 3-4 etape pe Municipal. Stadionul nu va fi gata până la debutul campionatului. Fc Hermannstadt va juca cel mai probabil la Tg Mureș. Sibienii vor fi privați de spectacolul fotbalistic din liga 1, cel puțin două luni, adică până în apropierea toamnei. FC…
Hidrologii au emis un cod roșu de inundații pentru județele Vâlcea, Argeș și Gorj, valabil până marți la ora 20. Traficul pe Valea Oltului este blocat deja din cauza apelor care s-au scurs de pe munte. Pompierii intervin pentru a scoate apa de pe șosea. Potrivit autorităţilor din Vâlcea, DN 7 a fost acoperit de…
Debitul crescut al Cibinului este în continuare o amenințare pentru locuitorii din Cristian și pentru cei care locuiesc pe strada Podului, în Sibiu. Noaptea de luni spre marți toate punctele cu probleme din județ au fost monitorizate, iar în această dimineață a ieșit pe teren, la Sibiu, și Ministrul Apelor, Ioan Deneș. Acesta, împreună cu…
Laura Codruța Kovesi, fostul procuror șef al DNA, și-a publicat raportul de activitate pentru cei 5 ani în care s-a aflat la conducerea instituției. În această perioadă, spune ea, DNA a devenit un model pentru lupta anticorupție, iar legea s-a aplicat în mod egal. „Direcţia Naţională Anticorupţie a devenit în ultimii 5 ani o structură…
Turiștii, dar și sibienii care vor trece prin centrul orașului vor avea în scurt timp acces la o rețea de Internet WIFI, în mod gratuit. Primăria așteaptă oferte de la mai multe firme pentru a putea alege furnizorul de astfel de servicii. Valoarea unui astfel de contract se ridică la aproximativ 80.000 de lei fără…
Circulaţia mașinilor pe Transfăgărăşan este restricţionată, marţi şi miercuri. Resctricția este valabilă în mai multe intervale orare şi pe diferite sectoare de drum, pentru a permite desfăşurarea unui eveniment automobilistic, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române. Astfel, vor fi instituite restricţii de circulaţie pe DN7C Transfăgărăşan, marți şi miercuri, astfel: – marţi (10 iulie 2018)…
Nu scăpăm prea curând de ploi. Cel puțin așa prognozează meteorologii de la ANM pentru următoarea perioadă. Temperaturile vor fi normale, dar aversele vor continua să cadă. Iată cum va evolua vremea în perioada 9-22 iulie: BANAT În primele zile vremea se va încălzi treptat, astfel că în data de 11 iulie media temperaturilor maxime…
O femeie de 43 de ani ce era pasageră într-o mașină condusă de un bărbat de 40 de ani din Sibiu, a ajuns la spital în stare gravă după ce autoturismul în care se afla, a fost lovit de o remorcă. Un elicopter SMURD a fost solicitat, luni, pentru a prelua o femeie de 43…
O vacanță care trebuia să fie una de vis, s-a transformat într-un coșmar pentru patru familii de sibieni. Oamenii au ajuns la spital după ce s-au intoxicat de la mâncarea unui hotel de lux din Belek. Când plecaţi în concediu peste graniţă, fiţi atenţi ce tip de asigurare medicală încheiaţi. Vacanţa mult-visată a fost în…
La nu mai puțin de douăzeci de specializări ale liceelor şi colegiilor din judeţul Sibiu ultima medie de admitere este mai mică de nota cinci. Este vorba despre unităţi care sunt inclusiv în municipiul Sibiu. Ultima medie de admitere în judeţ a fost de 2,25 la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu. La polul…
După o pauză de cinci ani, spectacolul de teatru comunitar realizat de Gavriil Pinte după opera antumă și postumă a lui Cristian Popescu se va juca din nou la Sibiu, în tramvaiul care circulă pe ruta Sibiu – Rășinari și retur. Prima reprezentație a spectacolului va avea loc joi, 12 iulie 2018, de la ora…
ISU Sibiu a anunțat marți dimineață în jurul orei 6.45 că în zonele în care duminică și luni au fost semnalate probleme, apele au început să se retragă pe parcursul nopții. Pe timpul nopții pentru prevenirea situațiilor de urgență, un număr de 86 cadre, cu mijloace specifice au monitorizat următoarele zone: Sibiu, Săcel, Cristian, Orlat,…