Președintele clubului Gaz Metan, Ioan Mărginean, s-a arătat iritat de faptul că un jurnalist de la Sibiu a îndrăznit să îl sune și să îl chestioneze legat de faptul că Mediașul nu permite celor de la FC Hermannstadt să joace câteva meciuri pe arena din urbea de pe Târnava Mare. ”Limoniu” a luat ”foc” la telefon.
Gaz Metan Mediaș a beneficiat de sprijin necondiționat în 2010 din partea Sibiului. Atunci i s-a permis echipei medieșene să joace mai multe meciuri pe stadionul Municipal și asta pentru că actualul stadion se afla în proces de modernizare. Sibienii i-au primis cu inima deschisă și au susținut gruparea la care atunci evolua și Eric de Oliveira, ca pe una a orașului.Acum la opt ani distanță Mediașul dă o palmă nemeritată fotbalului sibian. În loc să întoarcă serviciul și să ajute pe cei de la FC Hermannstadt, medieșenii au preferat să dea mai degrabă un șut în fund grupării pregătită de Alex Pelici. Gaz-ul nu a fost de acord ca Sibiul să dispute 3-4 partide din liga 1, considerate ”acasă”, pe stadionul din Mediaș. ” În jurul Sibiului, pe o rază de 150 de kilometri, nu găsim un stadion care să poată fi omologat. (..). La Mediaș, unde ar fi fost cel mai aproape și unde stadionul ar fi avut condițiile cele mai bune, nu suntem primiți, iar cei de la Gaz Metan se opun ca noi să mergem acolo”, a spus marți Teodor Birț, președintele lui FC Hermannstadt.
CITEȘTE ȘI: VIDEO – FC Hermannstadt se mută temporar din Sibiu. Refuzați la Mediaș
Reacția Mediașului – Au închis telefonul în nas
Reporterii de la Ora de Sibiu și Ora de Mediaș au încercat în ultimele 24 de ore să ia o reacție oficială de la Gaz Metan Mediaș. Cum toată lumea din club evită să spună ceva legat de acest refuz, am încercat să vorbim despre acest lucru cu cel care este președinte al clubului, Ioan Mărginean. Reacția acestuia a fost una mai mult decât lipsită de diplomație și tact. ”Vă rog să nu mă deranjați. Nu ne cunoaștem. Nu asta e procedura…” a transmis acesta reporterului, iar mai apoi a închis nervos telefonul. Ulterior a revenit cu un sms și a transmis că se vor da declarații oficiale doar într-o conferință de presă. Surse apropiate clubului medieșean susțin că cei de la Gaz Metan se răzbună astfel pe faptul că Sibiul a ”îndrăznit” să îi elimine în sezonul trecut al Cupei României și pentru faptul că FC Hermannstadt le-a ”furat” câțiva jucători care acum se regăsesc în lotul echipei lui Alex Pelici.