Peste 15.000 de persoane din unsprezece localități din județ, inclusiv o parte din municipiul Sibiu nu au apă potabilă, duminică, după ce o conductă veche s-a spart.
Potrivit purtătorului de cuvânt al societății Apă Canal Sibiu, Thomas Roth, furnizarea apei potabile a fost întreruptă după ce ”un segment vechi de conductă a cedat”, fiind afectați de această avarie aproximativ 15.000 de abonați.
„11 localități sunt afectate, se intervine pentru remedierea defectului. În cursul acestei dimineți, la aproximativ 12 ore de la încheierea lucrărilor pe conducta de transport DN 600 din zona Zăvoi – Asachi, un segment vechi de conductă a cedat, Apă Canal Sibiu SA fiind nevoită să sisteze furnizarea și să intervină de urgență pentru remedierea avariei. Pe durata lucrărilor vor avea loc scăderi considerabile ale presiunii până la întreruperea totală a furnizării, funcție de consumul din rețea, pentru abonații din zona Industrială Vest, zona Ogorului – Frunzei, strada Aviației, parțial, Șoseaua Alba Iulia, între strada Turda și strada Salzburg, precum și din localitățile Cristian, Șura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Loamneș, Hașag, Păuca, Presaca, Bogatu Român și Broșteni. Avariile produse pe conducta de transport din această zonă sunt cauzate de vechimea rețelei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Thomas Roth, purtătorul de cuvânt al Apă Canal Sibiu.
Reprezentanții societății au mai declarat că în planul de investiții prevăzut pentru acest an este prevazută o amplă lucrare de înlocuire a acestei conducte, proiectul fiind în faza de licitație. foto – arhivă