Obiceiurile, gastronomia tradițională, cântecele și dansurile populare de pe trei continente își dau întâlnire la Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, organizat, în perioada 1-6 august 2018, de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
„Cântecele Munților”, unicul festivalul internațional de folclor organizat anual la Sibiu, marchează în acest cea de-a 43-a ediţie. Festivalul debutează miercuri, 1 august 2018, şi propune publicului un melanj de evenimente: parada portului popular, spectacole în aer liber, ateliere de dans, evenimente cu specific gastronomic şi spectacole în spaţii neconvenţionale.
Mega-spectacole în aer liber
Centrul istoric al municipiului Sibiu va găzdui evenimentele în aer liber. Seria acestora se deschide vineri, 3 august, ora 18, cu parada portului popular, în cadrul căreia sute de artişti vor străbate pietonala Nicolae Bălcescu, promovând cântece și dansuri populare din Europa, America și Asia.
Tot vineri, ora 19, pe scena din Piața Mare, vor performa Junii Sibiului și invitații lor, într-un spectacol extraordinar, ce poartă semnătura Silviei Macrea. Ansamblurile „Junii Sibiului”, „Ceata Junilor” și „Veteranii – Sibiului” evoluează alături de interpreți din marile zonele folclorice ale României: Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Alina Pinca, Giulia Medrea, Ilie Medrea, Viorica Telcean, Marcel Părău, Camelia Cosma Stoiță, Nelu Albu, Oana Tomoiagă, Andreea Haisan, Alexandru Brădățan, Andra Matei, Anamaria Preda, Vlăduța Lupău, Daniel Pop, Iulia Mihai, Ancuța Corlățan, Mădălina Mîrza, Nicușor Iordan, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Narcisa Băleanu, Bogdan Toma, Ina Todoran, Cosmin Gaciu, Constantin Gaciu, Călin Brăteanu, Ion Drăgan, Stana Stepanescu, Andreea Voica, Dumitru Teleagă, Nineta Popa și Ionuț Fulea.
Sâmbătă, folclorul românesc se întâlnește cu cel polonez, american, rusesc și ucrainean, în cadrul spectacolului folcloric ce începe la ora 19, în Piața Mare. Vor susține recitaluri ansamblurile „Ardealul” – Sibiu, „Călușarii” – Olt, „Cununița” – Satu Mare, „Jubilee American Dance Theatre” – SUA, „Souvenir” – Rusia, „Wielkopolanie” – Polonia și „Sonechko” – Ucraina. Seara se încheie pe ritmuri bănățene, alături de Ansamblul „Timişul” și soliștii: Doriana Talpeș, Felicia Stoian, Georgiana Vița, Stana Stepanescu, Adrian Stanca și Mihaela Petrovici.
Duminică, ora 19, ritmurile europene și americane răsună din nou în Piața Mare, grație recitalurilor muzical-coregrafice oferite de ansamblurile „Souvenir” – Rusia, „Jubilee American Dance Theatre” – SUA și „Sonechko” – Ucraina. Momente speciale vor fi oferite apoi de Școala de Dans „Ioan Macrea” Sibiu, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” și soliștii: Răzvan Năstăsescu, Traian Stoiță, Sebastian Stan, Nicu Mâță, Florin Boita, Geanina Gavrilă, Adriana Anghel, Gabriel Dumitru, Sînziana Ștefan, Paul Ananie, Alexandru Urs, Daria Gâdea, Bogdan Firu, Cosmin Bîrlan, Claudia Olariu, Izabela Tomița, Gabriel Popescu, Ionela Sterp, Ciprian Zopota, Ovidiu Homorodean, Mariana Anghel, Cristian Pomohaci, Dinu Iancu Sălăjanu și Nicolae Furdui Iancu.
Multiculturalitate și interactivitate
Acestea sunt cele două cuvinte cheie ale evenimentelor cu specific gastronomic, atelierelor de dans și spectacolelor folclorice în spații neconvenționale, organizate în festival.
Sibienii și turiștii au prilejul să învețe pași de dans specifici României, Ucrainei, Rusiei, Japoniei, Poloniei și SUA, în cadrul workshop-urilor, programate în 2, 3, 4 și 5 august, ora 10, Cercul Militar din Sibiu.
De preparate tradiționale, cântece și dansuri populare se vor bucura spectatorii ce aleg evenimentele cu specific gastronomic: seara românească – 1 august, ora 20, Restaurant „Cămara Boierului”; prânzul tradițional japonez – 4 august, ora 14, Restaurant „Cămara Boierului” și seara poloneză – 5 august, ora 21, Restaurant „Grand Hotel”.
Din programul festivalului nu lipsesc spectacolele folclorice în spații neconvenționale, găzduite anul acesta de Centrul Comercial Ambient: 2 august, ora 12 – Ansamblul „Sonechko” și 3 august, ora 11.30 – Ansamblurile Souvenir” – Rusia, „Jubilee American Dance Theatre” – SUA.
Parteneri sunt Cercul Militar Sibiu și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Evenimentele sunt finanțate de Consiliul Judeţean Sibiu.
Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”
Eveniment susținut de Aria și Ambient
Prezentator va fi din nou gunoiul PSD ist Traian Stoita , ăla care înjură femei pe Facebook ??
Sper sa aveți decenta sa îl scoateți din viața publica pe acest slugoi!!!