A murit la câțiva metri de un cabinet medical - Doctorul a refuzat să îl ajute
Foto Arhivă

Un nou caz revoltător s-a petrecut zilele trecute la Iaşi. Un bătrân de 83 de ani a murit la câţiva paşi de un cabinet medical. Martorii spun că doctorul de familie a refuzat să intervină.

Oamenii au chemat o ambulanţă, bătrânul a fost într-o primă fază resuscitat, dar în cele din urmă a murit la spital. Medicul și-a justificat lipsa de reacţie, anunță Digi24.
Martorii spun că medicul de familie a refuzat să intervină, motivând că ar fi protocoale care interzic acest lucru, mai ales că se solicitase prezența unei ambulanțe la numărul unic de urgență 112.
La sosirea echipajului de prim-ajutor, la 10 minute de la solicitare, bătrânul în vârstă de 83 de ani era stop cardio-respirator. Medicii au l-au resuscitat timp de o jumătate de oră și au reușit să-i readucă pulsul.
Ulterior, bărbatul a murit la spital, în ciuda faptului că și acolo medicii au încercat resuscitarea de două ori.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din Iași, spun că urmează să fie deschisă o anchetă pentru a se stabili ce s-a întâmplat. În același timp, însă, aceștia îl contrazic pe medicul de familie și spun că nu ar exista protocoale care să interzică unui medic de familie să intervină în astfel de cazuri. foto: arhivă

A murit la câțiva metri de un cabinet medical - Doctorul a refuzat să îl ajute

Ultima oră

Comentariul meu

Publică