randal falker, noul pivot al lui bc csu sibiu

BC CSU Sibiu a perfectat un nou transfer, reușind să îl semneze pe Randal Alan Falker, pivot de 33 de ani, 2.01 metri și 115 kilograme! Noul ”vultur” are o experiență bogată la nivel european, dar și în Liga Națională a României, disputând alături de CSM Steaua București ultimele două finale de campionat.

Fost MVP al Franței în 2014 alături de Nancy, Falker și-a început cariera peste Ocean la Cholet, echipă la care a petrecut patru sezoane. Coechipier cu Nado De Colo, Fabien Causeur sau Mickael Gelabale, noul nostru jucător a jucat finala Eurochallenge în 2009, a câștigat campionatul și Supercup în 2010 și a debutat în Euroligă și Eurocup.
A trecut pentru un an în Turcia la Besiktas, iar apoi a poposit trei sezoane la Nancy, până în 2016, luând primul contact cu baschetul românesc într-o victorie a francezilor în fața Ploieștiului, meci în care Randal a bifat 16 puncte și 8 recuperări.
După jumătate de sezon la AEK Atena, ”Chef” – așa cum este poreclit pentru calitățile sale de bucătar – a semnat cu Steaua, schimbând complet fața echipei și ajutând echipa din București să se califice în prima finală după 21 de ani. 7 meciuri din 25 le-a încheiat în ”double-double”.
A urmat o scurtă oprire în Argentina până să revină din nou în București. Și de această dată, impactul său asupra Ligii și a echipei a fost unul remarcabil și s-a încheiat cu o nouă medalie de argint.
Falker este un jucător dominant la recuperare, un bun coordonator defensiv și un pasator excelent din postura de om mare. Mediile lui din ultimul sezon au fost de 10.6 puncte, 7.4 recuperări, 2.7 asisturi, 1 capac și o intercepție pe meci.

randal falker, noul pivot al lui bc csu sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică