video fc hermannstadt joacă luni cu fc voluntari - sibienii sunt optimiști

După eșecul de la Chiajna, din urmă cu o săptămână, scor 2-0, echipa sibiană revine la Tg. Mureș pentru întâlnirea cu o altă formație din județul Ilfov, FC Voluntari. Partida este programată luni, 20 august, de la ora 18:00, și se va disputa pe Stadionul Trans-Sil”.

Înaintea acestei confruntări, Eugen Beza, antrenorul secund al echipei sibiene, a declarat, într-o conferință de presă, că este neapărată nevoie de o victorie, după două rezultate neconvingătoare. Beza a mai spus că Voluntariul este o echipă care evoluează într-un sistem ofensiv, cu 3 jucători în linia de atac. ”Este un meci foarte important pentru noi. Venim după o înfrângere nemeritată (n.a. 2-0 cu Concordia, la Chiajna), zic eu, dar nu avem ce face, trebuie să o acceptăm. Am trecut peste ea! Vom încerca luni (n.a. 20 august) să obținem a doua victorie din acest campionat. (…) Voluntariul e în ”foame” de puncte. Ilfovenii practică un joc ofensiv, pe stilul lui Daniel Oprița. Pe de altă parte, și noi suntem cu inima rănită după ultimele două meciuri, chiar dacă ne-am prezentat bine de fiecare dată. Doar la capitolul golurilor marcate am stat mai prost. Va fi un joc echilibrat, un joc dificil. Noi, cei din staff, îi simțim pe băieți, am lucrat foarte mult la latura emoțională, le-am dat încredere… Cred că vom face un meci bun și vom obține toate cele 3 puncte. (…) Voluntariul a păstrat în lot câțiva jucători importanți de anul trecut, cum ar fi Bălan sau Căpățână. Sunt jucători buni, care pot forma nucleul pentru anul acesta. Lor li se adaugă mai mulți străini de calitate, jucători nou-veniți. Să nu uităm că Voluntariul a deschis scorul în meciurile precedente, atât cu Dinamo, cât și cu CFR. E o echipă care evoluează într-un sistem 4-3-3. Vă dați seama că va juca la victorie”, a spus Beza.
Antrenorul echipei sibiene a adăugat că singurul jucător aflat în pericol de a ratat duelul cu FC Voluntari e Biel Company, ibericul acuzând unele probleme de ordin medical.

video fc hermannstadt joacă luni cu fc voluntari - sibienii sunt optimiști

Eugen Beza le-a mulțumit suporterilor care însoțesc echipa la Tg Mureș, dar și spectatorilor din localitatea mureșeană care o încurajează pe FC Hermannstadt. Antrenorul ”alb-roșilor” e de părere însă că locul echipei sibiene este acasă, pe Stadionul ”Municipal”. ”Avem mare nevoie de suporteri. Le mulțumim și celor din Tg. Mureș care ne susțin, dar locul nostru este aici, la Sibiu. Starea noastră emoțională este ușor diferită, suntem mereu pe drumuri, dar și asta face parte din joc. Sperăm ca suporterii noștri să fie în număr cât mai mare în tribunele arenei din Tg. Mureș, chiar dacă este o zi de luni și poate unii vor fi la muncă”, a mai afirmat Beza.
Daniel Tătar, unul dintre componenții de bază ai echipei sibiene, susține că atmosfera în lot e ”neașteptat de bună” și crede că nimeni nu ar trebui să se mai gândească la ultimele două partide, cele cu Dunărea Călărași și Concordia, din care FC Hermannstadt s-a ales cu un singur punct. ”Atmosfera e neașteptat de bună după aceste etape în care rezultatele au fost nemeritate, din punctul meu de vedere. Ne-a fost greu să trecem peste aceste două jocuri, dar luni (n.a. 20 august) trebuie să facem tot posibilul pentru a câștiga acest meci, pentru că este foarte important și, în plus, jucăm și acasă”, a spus Tătar.
Fundașul echipei sibiene a vorbit și despre diferența dintre echipa de anul trecut și cea din acest sezon ale Voluntariului. Vă reamintim că, în toamna anului 2016, FC Hermannstadt a eliminat-o pe gruparea ilfoveană – deținătoarea trofeului și a Supercupei României la acea vreme – în 16-imile Cupei României, după 1-0 pe Stadionul ”Municipal” din Sibiu.
”Cred că nu se compară echipa de acum cu cea de anul trecut. Avea în lot jucători buni, care puteau face diferența în orice moment. Acum, Voluntariul atacă foarte mult, marchează meci de meci și cred că jucătorii săi sunt mai grupați, nu mai stau atât de bine din punct de vedere al calității individuale. Asta e un atu pentru ei. Au pierdut greu cu CFR-ul. Nu fac meciuri slabe, dar cred că cel mai important este ca noi să ne facem treaba și să fim atenți la detaliile pe care ni le dă Alex Pelici până la ora jocului. Cred că, dacă vom fi concentrați și eliminăm greșelile pe care le-am făcut până acum, foarte mari în ultimele două meciuri, nu vom avea nicio problemă să luăm toate cele 3 puncte”, a completat Daniel Tătar.
După 4 etape, FC Hermannstadt are 4 puncte și ocupă locul 11 în clasamentul Ligii 1, în vreme ce FC Voluntari, cu un singur puncte, e pe ultimul loc.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică